Trump recunoaște că a aprobat operațiuni CIA împotriva Venezuelei: „O încălcare gravă a dreptului internațional”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 15 octombrie, că a autorizat acțiuni clandestine ale CIA împotriva Venezuelei și a luat în considerare atacuri aeriene asupra teritoriului venezuelean, stârnind furia Caracasului, care s-a revoltat împotriva „loviturilor de stat instigate de CIA”.

Această recunoaștere publică, fără precedent pentru un președinte american în funcție, marchează o escaladare dramatică a tensiunilor dintre Washington și regimul lui Nicolas Maduro.

Trump confirmă autorizația, dar evită detaliile

Trump a refuzat să comenteze în detaliu informațiile publicate de The New York Times, potrivit cărora ar fi autorizat în secret CIA să desfășoare o acțiune clandestină în Venezuela împotriva lui Maduro, transmite ziare.com.

„Dar am autorizat-o din două motive”, a declarat el, înainte de a enumera argumente familiare, acuzându-l pe Maduro că conduce un regim de „narcoterorism” și că eliberează prizonieri pentru a-i trimite în Statele Unite.

„Este o întrebare ridicolă”

Întrebat dacă a dat CIA autorizația de a-l „neutraliza” pe Maduro, Trump a răspuns evaziv: „Este o întrebare ridicolă pe care mi-o puneți. De fapt, nu este chiar o întrebare ridicolă, dar nu ar fi ridicol din partea mea să răspund la ea?”

Administrația Trump a lovit recent pe mare cel puțin cinci ambarcațiuni prezentate ca aparținând traficanților de droguri în apele internaționale, operațiune soldată cu cel puțin 27 de morți, după ce în august a desfășurat opt nave de război și un submarin cu propulsie nucleară în largul coastelor Venezuelei, oficial în cadrul unei operațiuni antidrog.

“Ne concentrăm asupra teritoriului”

Când a fost întrebat despre potențiale atacuri terestre, Trump a lăsat să se înțeleagă că operațiunile ar putea escalada.

„Nu vreau să vă spun mai multe, dar în prezent ne concentrăm asupra teritoriului, deoarece controlăm foarte bine marea”, a răspuns Donald Trump.

Washingtonul îl acuză pe președintele venezuelean și guvernul său că se află la conducerea unei vaste organizații de trafic de droguri către Statele Unite, lucru pe care Caracasul îl neagă cu vehemență și, ca răspuns la desfășurarea americană considerată o „amenințare militară”, a lansat exerciții militare și mobilizarea rezerviștilor.

Maduro invocă loviturile de stat CIA din America Latină

Nicolas Maduro a reacționat vehement, invocând istoria intervențiilor CIA în America Latină.

„Nu războiului în Caraibe (…). Nu schimbării de regim care ne aminteşte atât de mult de războaiele eșuate din Afganistan, Iran, Irak (…). Nu loviturilor de stat instigate de CIA”, a declarat Maduro miercuri seara.

Liderul venezuelean a făcut referiri directe la loviturile de stat sprijinite de CIA din trecut.

„Lovitura de stat care ne aminteşte de cei 30.000 de dispăruți cauzaţi de CIA în timpul loviturilor de stat din Argentina. Lovitura de stat a lui Pinochet şi cei 5.000 de tineri asasinaţi şi dispăruţi. Până când vor mai continua loviturile de stat ale CIA? America Latină nu le doreşte, nu are nevoie de ele şi le respinge”, a acuzat el în fața Consiliului Național pentru Suveranitate și Pace, organism creat în septembrie special pentru această criză.

Venezuela: “Încălcare gravă a dreptului internațional”

Ministerul Afacerilor Externe venezuelean a condamnat dur declarațiile lui Trump.

„Statele Unite recunosc public că au autorizat operațiuni care vizează să acționeze împotriva păcii și stabilității Venezuelei. Această afirmaţie fără precedent constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional”, a reacționat ministrul Afacerilor Externe într-un comunicat emis în seara zilei respective.

„Observăm cu extremă îngrijorare utilizarea CIA, precum şi desfăşurările militare anunțate în Caraibe, care constituie o politică de agresiune, ameninţare şi hărţuire împotriva Venezuelei”, precizează textul.

Manevre militare venezuelene

Președintele Maduro a continuat un program de manevre militare în întreaga țară, desfășurând în special forțe în Petare și Catia, cele mai mari două cartiere populare din Caracas.

În acest context, el a ordonat joi manevre militare la frontiera cu Columbia, în statele Tachira, Apure și Amazonas, tocmai prin această zonă foarte permeabilă tranzitând o parte din cocaina columbiană, primul producător mondial.

„Vom activa întreaga forţă militară de apărare integrală, populară şi poliţienească”, a anunțat Maduro într-un mesaj audio pe Telegram.

Această mobilizare are ca scop „câştigarea păcii” prin apărarea „munţilor, coastelor, şcolilor, spitalelor, fabricilor şi pieţelor” ţării, a mai declarat şeful statului.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Călin Georgescu, petiție la CSM împotriva lui Nicușor Dan: Acuzațiile îndreptate împotriva președintelui

Călin Georgescu a trimis o petiție la Consiliul Superior...

George Simion anunță că e dispus la orice “parteneriat, cu orice partid” ca să oprească actuala putere

George Simion a declarat, miercuri seara, la Realitatea Plus...

Patronii cer înghețarea salariului minim în 2026: „Puterea de cumpărare a salariaților a crescut în termeni reali”

Confederația patronală IMM România solicită Guvernului să mențină salariului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine