Turcan se plânge că primește „cu ţârâita” bani pentru Cultură de la Guvern. „Uneori ajung să mă umilesc, mi-e mie jenă de mine”

Raluca Turcan a mărturisit că ajunge să se umilească la colegii din Executiv ca să obțină finanțare pentru domeniul culturii. „Mi-e mie jenă de mine ducându-mă la colegii din Guvern, încercând să trag semnale de alarmă şi să obțin cu ţârâita bănuţi”, a declarat ea.

Aceasta a vorbit, sâmbătă, despre bugetul Ministerului Culturii, care este 0,08 din Produsul Intern Brut și a făcut dezvăluiri despre felul în care cere bani pentru Cultură. „Cu aceşti bani, oamenii care se uită la televizor aşteaptă de la ministrul Culturii să refacă şi obiective de patrimoniu, pentru că pe fonduri europene Ministerul Culturii a fost absent în absorbţia instituţională de fonduri europene, pe exerciţiul multianual sau pe PNRR. Deci din banii aceştia trebuie să refacem şi obiective de patrimoniu, să finanţăm şi evenimente culturale, să plătim şi salarii, dacă se poate să avem şi o reprezentare extraordinară în străinătate. Uneori ajung să mă umilesc că mi-e mie jenă de mine ducându-mă la colegii din Guvern, încercând să trag semnale de alarmă şi să obțin cu ţârâita bănuţi pentru reprezentarea României la Reuniunea Teatrelor de la Chişinău, de exemplu, pentru sezonul cultural România – Polonia, pentru evenimente culturale”, a afirmat Raluca Turcan, sâmbătă la Prima TV, preluată de News.ro. Turcan a mai spus că „am fi pus batista pe ţambal” încă de luna trecută, cu actualul buget, şi nu ar mai fi avut loc niciun eveniment cultural dacă nu ar fi găsit înţelegere la ministrul Finanţelor şi la ceilalţi miniştri şi la premier. „Niciodată nu s-a pus problema să nu fie acoperită plata salariilor” a ţinut să dea asigurări Raluca Turcan.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Primarul Sectorului 3 e acuzat că a asfaltat pe bani publici un drum privat pentru fratele său

Drumul de aproximativ un kilometru a fost construit la...

Încă o lovitură pentru vârstnici! Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul

Ministerul Muncii a propus spre dezbatere publică un proiect...

Senatul se reunește miercuri în sesiune extraordinară pentru modificarea pensiilor magistraților

Parlamentul întrerupe vacanța legislativă pentru a dezbate mai multe...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine