O zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei solicită ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, după ce o rachetă a căzut marți într-un sat din Polonia, ucigând două persoane.
„Noi am cerut să fie închis cerul, pentru că cerul nu are graniţe. Nu (are graniţe) pentru rachete ieşite de sub control. Nu (are graniţe) pentru ameninţarea pe care o reprezintă pentru vecinii noştri din UE şi NATO”, a transmis Reznikov într-un mesaj pe canalul său de Twitter.
„Aceasta este realitatea despre care am avertizat”, afirmă ministrul ucrainean, referindu-se la numeroasele apeluri ale Kievului către statele membre NATO de a institui o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, încă de la începutul invaziei ruse la 24 februarie, transmit agențiile de presă internaționale, potrivit B1TV.
Potrivit ISW (Institutului de studiu al războiului), trupele de ocupație rămân fără sisteme de arme ghidate cu precizie și, probabil că vor fi forțate să încetinească bombardarea infrastructurii critice ucrainene. De asemenea, Kremlinul face greu față valului de nemulțumiri transmise în mediul online, pentru că rușii sunt tot mai indignați de încorporările forțate.
Analiștii susțin că Kremlinul a planificat amănunțit o lovitură masivă cu rachete împotriva Ucrainei în contextul discursului lui Zelenski la summitul G20 însă, această operațiune recentă a implicat o parte semnificativă a sistemelor sale de arme ghidate de precizie.