Doar la câteva zile după adoptarea definitivă a mult-dezbătutului Pact privind migrația și azilul, negociat timp de opt ani la nivelul Uniunii Europene, 15 state membre, cu guverne de diferite culori politice, solicită Comisiei Europene, printr-o scrisoare, înăsprirea politicii de migrație, relatează cotidianul francez Le Monde, potrivit B1TV.
Documentul controversat, semnat de țări precum Austria, Danemarca, Italia, Grecia, Polonia, România și Malta, „nu își propune să desființeze Pactul, ci solicită aplicarea sa cât mai strict”, precizează sursa citată. Totodată, semnatarii „propun noi modalități de gestionare a fenomenului migrației”.
Printre măsurile radicale propuse se numără „parteneriate reciproc avantajoase și durabile cu țări partenere de-a lungul rutelor de migrație”, dar și externalizarea solicitanților de azil către așa-numite state terțe „sigure”, adică țări care respectă drepturile fundamentale ale refugiaților.
„E important ca statele membre UE să aibă posibilitatea de a transfera solicitanții de azil într-o țară terță sigură”, se arată ferm în scrisoare.
În ultimii doi ani, Comisia Europeană a semnat acorduri cu Tunisia, Mauritania, Egipt și Liban, iar declarația UE-Turcia din 2016, finanțată cu șase miliarde euro de UE și statele membre, prevedea ca Turcia să păstreze circa trei milioane de refugiați sirieni pe teritoriul ei.
O asemenea lege controversată de externalizare a solicitanților de azil a fost recent adoptată în Regatul Unit, permițând transferul acestora în Rwanda.
În aceeași notă dură, țările semnatare „fac apel la Comisia Europeană, care va avea altă componență după alegerile europarlamentare din iunie, să propună noi mijloace și noi soluții pentru prevenirea imigrației ilegale în Europa”.
Deși Franța, Germania și Suedia nu au semnat această scrisoare, după ce inițial au participat la discuțiile inițiate de Danemarca, documentul reprezintă un semnal clar că multe state membre doresc o politică mult mai strictă în gestionarea fenomenului migrației în perioada următoare.