PTQ0MCZoYXNoPWI2NGNjMWY2OWY1MjQ3MTgzNDRiOGY1NTYwMjk1YTA0.thumb

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut, zeci de luptători străini s-au adunat pentru o apăra. Printre aceștia s-a numărat și John McIntyre, un veteran american de 25 de ani poreclit Johnny Alabama – sau Bama – de către camarazii săi care s-au alăturat Legiunii Internaționale de Apărare Teritorială a Ucrainei, relatează Business Insider.

Înregistrări video de atunci îl arată pe american printre luptătorii în uniformă strigând „Trăiască Ucraina” și „Du-te naibii, Rusia”. Apoi a schimbat tabăra. În februarie 2023, McIntyre stătea într-un restaurant din Moscova și vorbea cu un jurnalist de la televiziunea rusă controlată de stat RT despre decizia sa de a dezerta din Ucraina în Rusia. McIntyre este primul luptător străin despre care se știe care a trecut liniile inamice pentru a se alătura Rusiei. În interviul pentru RT, el a susținut că a plecat de la început în Ucraina cu intenția de a dezerta.

Dar doi voluntari care au lucrat direct cu McIntyre au declarat pentru Insider că acesta era o persoană instabilă și iresponsabilă, care a făcut ravagii în Ucraina și a fost dat afară din legiune înainte de a decide să dezerteze. Ei au povestit că, cel puțin o dată, McIntyre a băut excesiv alcool în timpul luptei și a urinat într-un vehicul al armatei și a deteriorat posturile de pază ucrainene. În cele din urmă, i s-a interzis să folosească arme, deoarece a fost considerat un pericol pentru sine și pentru alții. Malcolm Nance, un fost ofițer al Marinei SUA și expert în combaterea terorismului, care s-a alăturat Legiunii Internaționale a Ucrainei în primele zile ale războiului, spune că McIntyre a provocat probleme încă de la început. „Bama este un personaj extrem de instabil. Îi spuneam nebun cu N mare”, adaugă el. McIntyre este originar din Mobile, Alabama, a urmat liceul Lincoln County din Lafayette, Tennessee, apoi a intrat în pregătire militară la Fort Bliss, Texas. El a servit în armata SUA ca infanterist din iunie 2015 până în august 2017, dar nu a fost niciodată trimis în teatre de operații, a declarat Madison Bonzo, purtătorul de cuvânt al armatei americane, pentru Insider. Acesta nu a spus însă în ce condiții a plecat acesta din armată.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *