Un individ din Vaslui a fugit din România cu brățara de supraveghere la picior. De ce polițiștii sunt „legați” de mâini și de picioare
Un individ din Vaslui a fugit din România cu brățara de supraveghere la picior. De ce polițiștii sunt „legați” de mâini și de picioare

Un bărbat din Vaslui, acuzat de violență domestică, a părăsit țara având montată o brățară electronică de supraveghere. Mai grav este însă că polițiștii nu pot lua măsuri, deși știu unde se află bărbatul.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, în cazul acestui bărbat nu fusese dispusă măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, astfel că fapta sa „nu reprezintă infracțiune, persoana urmând doar să fie sancționată contravenţional în momentul în care revine în țară”.

Avem o singură situaţie în care una dintre persoanele supravegheate a părăsit teritoriul naţional, dar legea prevede fapta ca fiind contravenţie, deci putem să o monitorizăm, dar până nu revine în ţară, nu putem aplica măsurile. Brăţara a fost montată ca urmare a unei măsuri dispuse de instanţa de judecată într-un ordin de protecţie și în momentul în care va reveni în ţară vor fi dispuse măsurile faţă de persoana supravegheată. Nu a scos brăţara, a părăsit teritoriul naţional purtând brăţara asupra lui. Dacă va scoate brăţara, atunci este infracţiune”, a declarat Diana Sofrone, înlocuitorul la comanda Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Vaslui, citată de B1TV.

În prezent, în județul Vaslui sunt montate și monitorizate zece sisteme de supraveghere electronică, ca urmare a unor măsuri dispuse prin ordine de protecție emise de instanță. Până în prezent, nu au fost semnalate cazuri de persoane care ar fi încercat să-și scoată brățările electronice.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *