Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov, condamnat la începutul lunii mai la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor” și dat în căutare internațională, s-a predat lângă Napoli, conform surselor Gândul. Acesta urmează să fie adus în față unei instanțe italiene pentru se judeca extrădarea sa.

Darius Vâlcov se află la acest moment în custodia poliției italiene, în provincia Napoli. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că acesta s- ar fi predat, deși informația nu este confirmată oficial, fiind posibil ca acesta să fi fost arestat. Autoritățile italiene, după identificare, îl vor reține în baza mandatului de executare și, ulterior, o instanță va decide dacă îl extrădează sau nu în România

Aceleași surse susțin că el ar fi luat deja legătura cu unul dintre avocații specializați în astfel de cazuri ale fugarilor români.

Ce spunea Predoiu zilele trecute despre demersurile pentru localizarea lui Vâlcov

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a detaliat, zilele trecute, demersurile făcute pentru localizarea lui Darius Vâlcov.

La acel moment, surse judiciare au declarat pentru Gândul că acesta ar fi în zona Milano, însă polițiștii italieni nu ar fi depus toate eforturile să îl găsească. Aceleași surse spun că majoritatea „gulerelor albe” din România au aceiași avocați, care au creat o industrie in materia extrădării.

Darius Vâlcov ar fi cerut rezidență în Italia

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, a fost condamnat definitiv, în 3 mai, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la șase ani de închisoare. Pedeapsa a fost redusă cu doi ani față de sentința dată de prima instanță.

Darius Vâlcov, condamnat în „Dosarul tablourilor”, ar fi cerut rezidență în Italia, potrivit unor surse Gândul. Fostul politician deține în această țară afaceri deschise de mai bine de trei ani.

El a fost dat în urmărire generală de către Poliţia Română, după ce nu a fost găsit de polițiști pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei, iar – în baza acestei decizii – Interpol va acționa in Italia pentru identificarea sa.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în acest dosar în mai 2015, pentru trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

În primă instanță, judecătorii instanței supreme au decis condamnarea fostului ministru la 8 ani de închisoare cu executare. Între timp, o parte din acuzațiile aduse lui Vâlcov s-au prescris, respectiv cele de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte, în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.

„Contopește pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi aplică inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare, acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare”, a decis ICCJ.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *