Urmează o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani, estimează vicepremierul Kelemen Hunor. Se conturează peste tot în Europa, iar prețul gazului va fi în continuare în topul scumpirilor, spune oficialul.
Kelemen Hunor a fost întrebat într-o emisiune B1TV dacă în acest moment suntem capabili să privim spre iarnă cu o oarecare încredere că lucrurile nu se vor schimba mult în rău.
„Va fi o iarnă grea și sper că nu vom avea probleme cu gaze, dar vor fi mai scumpe, asta este clar, asta este situația. Noi am adoptat o lege mai devreme prin care stabilim prețurile până în aprilie 2023 ca să trecem peste iarnă, că noi am estimat că va fi o iarnă grea, la fel și pentru curentul electric, dar, așa cum se conturează peste tot în Europa, va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40, 50, 60 de ani chiar pentru toată Europa, din păcate” a răspuns vicepremierul.
„Noi putem asigura cam 80% din necesitățile României pe piața gazelor naturale, dar în jur de 2 miliarde de metri cubi trebuie să cumpărăm și noi de pe piață. Dacă nu cumpărăm, atunci sigur avem o altă problemă, dar eu sunt convins că vom avea gaze, vom avea curent electric și, prin compensare, reușim să trecem cât de cât iarna. Ar fi foarte, foarte greșit să spunem că totul e OK, totul e roz, ne așteaptă o iarnă ușoară – nu, ne așteaptă, din păcate, o iarnă grea, cu inflație, cu inflația datorită războiului, dar acum simțim inflația cauzată de război”, a adăugat el.
Vicepremierul este de părere că sancțiunile împotriva Rusiei erau necesare și trebuiau introduse, dar prețul îl vom plăti cu toții în această iarnă.
„Simțim o altă problemă care a apărut în perioada Covid și amplificat de război, lanțurile logistice s-au rupt și se rup în continuare. Sancțiunile, în primul rând, vom plăti noi, cei din Uniunea Europeană, sancțiunile împotriva Rusiei, și totuși trebuiau luate aceste sancțiuni, nu puteai fără aceste sancțiuni că nu aveai alte pârghii, Europa, Uniunea Europeană, dar trebuie să spunem franc, prețul în această iarnă vom plăti cu toții, din păcate, și nu se prevăd în acest moment, nu există niciun semn că se apropie sfârșitul războiului”, a continuat Kelemen Hunor.