Aleșii USR au depus în Parlament o inițiativă legislativă care vizează interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste, precum și sancționarea propagandei comuniste, pe fondul reapariției discursului nostalgic față de regimul totalitar.
Proiectul prevede pedepse cu închisoarea și extinde actuala legislație care sancționează propaganda fascistă și legionară, pentru a include și crimele comise în timpul comunismului. Proiecutl aparțile parlamentarilor USR Corina Atanasiu, Cristian Ghinea, Remus Negoi și Narcis Mircescu. „Nostalgia după comunism nu este o melancolie inofensivă, ci un combustibil pentru curentele extremiste care promit astăzi «ordine» cu prețul drepturilor noastre. Nu putem construi un viitor prosper pe o istorie falsificată. Prin acest proiect de lege, punem bariere în fața reabilitării unui regim al terorii și ne asigurăm că România rămâne ferm ancorată în valorile europene, departe de umbrele autoritarismului”, declară deputata USR Corina Atanasiu, una dintre inițiatoarele proiectului legislativ, potrivit unui comunicat de presă al USR.
Pedepse severe pentru propaganda comunistă
- închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi pentru cei care promovează în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine comuniste;
- închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter comunist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.
- „Ceaușismul este o boală mintală îndelung cultivată de sistemul securist de după 1989. Cel mai stupid economic regim din istoria României, care ne-a agresat cu propaganda când eram copii, o combinație de comunism ratat și fascism eșuat, capul său a fost, pe bună dreptate, împușcat, dar ne-am ales cu o armată de ceaușei care tânjesc să fie ca el. De aici politici proaste și memorie defectă. Securiștii lui Ceaușescu vor ceaușism fără Ceaușescu, cu ei la butoane. România democratică și europeană are nevoie să se apere de această agresiune. Românii care îl regretă pe Ceaușescu sunt victime ale propagandei încă prezente, al unor fantasme de gen «reindustrializare» sau «prin noi înșine», forme perverse de stupiditate ceaușistă”, spune senatorul USR Cristian Ghinea. În prezent, OUG nr. 31 din 13.03.2002 interzice organizațiile, simbolurile și acțiunile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra umanității sau de crime de război, însă acest act normativ nu conține nicio referire la faptele similare săvârșite în timpul regimului comunist și nu interzice glorificarea publică a torționarilor sau a simbolurilor comuniste, după modelul legislației care interzice propaganda fascistă sau legionară. „Nu putem cere tinerelor generații să își apere libertățile dacă nu le arătăm limpede cine și cum le-a răpit cândva. Nu putem construi o Românie dreaptă pe fundația unei uitări convenabile. Justiția nu trebuie să aibă termen de expirare atunci când este vorba despre crime împotriva umanității. Această inițiativă nu este despre răzbunare. Este despre adevăr, despre dreptate și despre normalizarea memoriei naționale. Este despre închiderea unei răni deschise cu ajutorul legii – nu cu uitare, ci cu asumare. Adevărul nu moare. Doar așteaptă ca cineva să aibă curajul să-l spună cu voce tare”, a precizat și senatorul USR Remus Negoi. Inițiativa legislativă a celor patru parlamentari USR a fost depusă pe fondul exacerbării cultului comunismului și implicit al lui Nicolae Ceaușescu, care a fost responsabil pentru violențe și opresiuni asupra românilor. USR consideră că „România a suferit, timp de aproape jumătate de secol, sub un regim totalitar care a anulat drepturile fundamentale, a distrus elitele, a dezrădăcinat credința și identitatea națională, și a instaurat frica și minciuna ca mod de viață”. „Deși au trecut peste 30 de ani de la căderea dictaturii comuniste, rănile sunt încă deschise, iar crimele acestui regim – deportările, execuțiile extrajudiciare, închisorile politice, tortura și prigoana religioasă – nu și-au găsit, în majoritatea cazurilor, nici vinovații, nici justiția cuvenită”, a conchis sursa citată.