Europarlamentarul USR Dan Barna a cerut clarificări de la Comisia Europeană despre comportamentul Biroului Electoral Central, care cenzurează libertatea de exprimare a cetățenilor pe social media.

„Am trimis o scrisoare Comisiei Europene, doamnei președinte von der Leyen și comisarului pentru Justiție McGrath în care am descris comportamentul abuziv al BEC”, explică europarlamentarul.

Interpelarea cere Executivului european să clarifice încadrarea de către BEC a persoanelor private, care exprimă opțiuni politice legitime, în prevederile Regulamentului 900/2024.

Dan Barna adaugă că „am mai cerut celor doi oficiali europeni să prezinte măsurile de prevenire a abuzurilor prevăzute în Regulament și să precizeze cum vor împiedica cenzura statală în campania electorală din România”.

„Regulamentul 900 spune clar și detaliat care sunt actorii politici într-o campanie electorală. Interpretarea dată de BEC excede legislația europeană și este vădit răuvoitoare, dacă nu ilegală. Nicio autoritate a unui stat nu are voie să cenzureze libera exprimare a cetățenilor – în campanie electorală sau în afara ei”, mai subliniază Dan Barna.

Liderii USR au decis să nu o mai susțină pe Elena Lasconi drept candidată a partidului la alegerile prezidențiale din mai. Anunțul a fost făcut după o ședință a partidului în care liderii formațiunii au decis să-l susțină pe Nicușor Dan. Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu i-au cerut, anterior, Elenei Lasconi să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan, însă aceasta a refuzat. Decizia a venit după un sondaj intern recent care o arăta pe Lasconi departe de primele două locuri și obținând doar 4%.

Ulterior, Elena Lasconi i-a acuzat pe liderii USR care au decis să îi retragă sprijinul pentru alegeri, că sunt „trădători oportunişti” şi că aceştia îi datorează ei personal mandatele de parlamentar pe care le-au primit de la partid. Lasconi a spus că decizia nu este statutară şi a anunţat că va da partidul în judecată: „Când se vor linişti lucrurile, o să-mi caut dreptatea în Justiţie”.

De asemenea, Biroul Electoral Central a hotărât, sâmbătă, eliminarea tuturor materialelor electorale ale USR după ce partidul și-a retras sprijinul pentru propria candidată, Elena Lasconi, și a decis să-și ofere susținerea independentului Nicușor Dan.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *