marți, iulie 15, 2025
27.9 C
București

Vaccinul rusesc anti-COVID, privit cu neîncredere de specialiștii de la noi. „Este valabil și la cel chinezesc” spune medicul Adrian Marinescu

Vaccinul rusesc anti-COVID este privit cu scepticism de specialiștii de la noi, din cauza lipsei de transparență a procesului de cercetare științifică. Iar cercetările pentru obținerea celui românesc, începute acum câteva luni nu au șanse să se concretizeze, din cauza fondurilor insuficiente, crede medicul Adrian Marinescu, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Vladimir Putin a anunțat triumfător două vaccinuri, în timp ce testele companiilor farmaceutice din statele SUA și UE sunt încă în desfășurare. Vaccinul rusesc anti-COVID este privit cu scepticism de comunitatea medicală din România, spune Adrian Marinescu.

Vaccinul rusesc este privit cu neîncredere, pentru că lipsesc anumite informații, transparența legată de modul în care a fost obținut. Este valabil acest lucru și la vaccinul rusesc, și la cel chinezesc”, a spus Adrian Marinescu, la B1TV

Ar fi fost șanse însă și pentru dezvoltarea unui vaccin în România. Din primăvară, oamenii de știință din România au început să lucreze pentru crearea vaccinului anti-COVID-19. În vară, dr. Mircea Ioan Popa spunea că până la finalul anului, experții vor ajunge la niște concluzii preliminare. Medicul Adrian Marinescu, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, crede că inițiativa nu se va concretiza, din cauza fondurilor insuficiente.

„Eu nu cred în varianta românească. Sunt niște pași pe care trebuie să-i facă un vaccin, până să ajungă în stadiul final. Nu cred că este vreo șansă din partea românească. Cred că acest vaccin nu va ajunge în etapele finale. Părerea mea este că în momentul în care va ajunge vaccinul în câteva variante sigure, la nivel european, toți vom merge în această direcție, foarte probabil.

Pentru vaccinul românesc este nevoie de foarte mulți bani și atunci nu cred că se va întâmpla să avem vreun vaccin produs în România”, a explicat medicul Adrian Marinescu pentru B1.ro.

Vaccinul românesc ar urma să fie administrat intranazal, spunea dr. Mircea Ioan Popa, de la Institutul Cantacuzino.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

„Se putea și fără să majorăm TVA-ul la 21%”. Tanczos Barna spune ce alternativă avea Guvernul

Tanczos Barna a declarat luni seara că Guvernul ar fi...

Primul atac al lui Nicușor Dan la adresa Guvernului Bolojan: România putea trece de criză fără creșterea TVA

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, într-un mesaj pe...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine