sâmbătă, martie 7, 2026
12.9 C
București

Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei a devenit conferențiar. Află unde predă preotul Ionuț Ghibanu

Preotul Ionuț Ghibanu, Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei a devenit conferențiar universitar. “Sunt momente în viață în care mulțumirea și recunoștința strălucesc cu mai mare putere pe cerul vieții, împărtășindu-ne din acea bucurie a fascinației slujirii, cu devotament, a lui Dumnezeu și a comunității. Astăzi este una dintre acele zile, fiindcă am pășit încă o treaptă în cariera universitară, promovând examenul de conferențiar în domeniul Management, în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității “Valahia” din Târgoviște.” a anunțat preotul într-o postare pe rețelele sociale.

El a mulțumit Divinității și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon i-a acordat binecuvântarea. “care mi-a acordat binecuvântarea și m-a sprijinit mereu, dar și colegilor din cadrul facultății.

“A cunoaște, a aprofunda știința, a forma caractere și a contribui la educația noilor generații, precum și la dezvoltarea comunității noastre locale, este parte a vocației mele, alături de slujirea pusă în slujba Creatorului și a semenilor.În centrul preocupărilor mele am pus mereu omul, cu aspirațiile, nevoile, problemele și mai ales nevoile sale. În mediul academic, consider că este esențial să contribui la formarea unor generații integre, bine educate și puternic angajate în slujirea comunității noastre locale, a țării și a proiectului de aprofundare a unității europene.” a arătat în postare Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Ultimele știri

Briefing MAE întrerupt brusc înaintea întrebărilor jurnaliștilor, după scandalul „Țoiu vs. fata lui Ponta”

Ministerul Afacerilor Externe a organizat un briefing de presă...

România primește 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei. Care sunt condițiile Comisiei Europene

Comisia Europeană a aprobat un sprijin financiar de 150...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine