Vin 31,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Victor Negrescu explică condițiile

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat că România va beneficia de 31,5 miliarde de euro prin politica de coeziune a Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, conform cadrului financiar multianual stabilit de Uniunea Europeană.

Negrescu a precizat într-o postare pe Facebook că a adresat întrebări directe comisarului european responsabil de buget în cadrul unei audieri privind viitorul cadru financiar al UE. „L-am întrebat în mod direct pe comisarul european desemnat pentru bugete dacă, în viitorul Cadru Financiar Multianual al UE, politica de coeziune va fi menținută și dacă România, după reformele propuse, va beneficia în continuare de sume consistente”, a scris europarlamentarul.

Negrescu a arătat că, deși înțelege nevoia de reformă în alocarea fondurilor, se opune unor măsuri care ar complica accesarea acestora sau le-ar lega de reforme „anti-sociale”. „Nu voi accepta birocratizarea procesului de accesare, conectarea resurselor europene cu reformele anti-sociale sau diminuarea alocărilor destinate reducerii inegalităților la nivel european”, a adăugat acesta.

Europarlamentarul a subliniat și importanța audierilor comisarilor europeni, subliniind că astfel de întâlniri sunt cruciale pentru a obține angajamente clare care să răspundă intereselor cetățenilor europeni și, implicit, ale României. Potrivit lui Negrescu, aceste sume sunt esențiale pentru a sprijini dezvoltarea economică și socială a țării, precum și pentru a reduce disparitățile dintre regiuni.

Ultimele știri

Guvernul anunță sprijin pentru industria auto. România a urcat pe locul 7 în UE la producție

Luca Niculescu anunță facilități fiscale pentru industria auto, sector în care România ocupă locul 7 în UE la producție.

Sorina Matei conduce oficial TVR, de acum. Răzvan Dincă preia frâiele Radio România

Sorina Matei devine oficial șefa TVR, iar Răzvan Dincă preia conducerea Radio România, după votul Parlamentului.

AUR promite să voteze o moțiune de cenzură depusă de PNL sau USR. Condiția pusă de Petrișor Peiu

Petrișor Peiu anunță că AUR ar vota alături de PNL și USR o moțiune de cenzură împotriva guvernului Niculescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine