barbat
vladimir putin

Oficial, președintele rus, Vladimir Putin, ales pentru prima dată în funcție acum aproape 22 de ani, s-a născut în Leningrad. Neoficial, faptul că a fost mereu mai mult decât reticent să dea detalii despre familia sa a alimentat multe teorii și zvonuri de-a lungul mandatelor sale. Una dintre teoriile, niciodată confirmate oficial, indică presupuse origini românești ale liderului de la Kremlin.

Vladimir Putin s-a născut pe 7 octombrie 1952 în Leningrad, arată biografia oficială a șefului Federației Ruse, publicată pe site-ul Administrației prezidențiale ruse. „Vin dintr-o familie obișnuită și așa am trăit pentru mult timp, aproape toată viața mea. Am trăit ca o persoană de condiție medie, normală și mereu am menținut această legătură”, este declarația președintelui, citată în documentul oficial.

Încă din momentul alegerii sale ca președinte – pentru prima dată în 26 martie 2000, viața personală a lui Vladimir Putin a fost și a reușit să rămân un mister controversat, mai ales că are o lejeritate nativă pentru a vorbi și purta discuții libere în limbile natale ale președinților altor lumi, potrivit cunoastelumea.ro, citată de b1tv.ro.

210651 1
Foto:cunoastelumea.ro

Stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia

Au circulat și reapar în atenția publică zvonurile conform cărora liderul rus, cel care a declanșat actualul război în Ucraina, ar avea strămoși de pe meleagurile României.

„La un moment dat, presa a scris că mama actualului preşedinte rus, Vladimir Putin, este de fapt originară din Georgia, şi l-ar fi dat pe actualul preşedinte rus spre adopţie când acesta avea 10 ani. Informaţia nu a fost confirmată niciodată. Un alt zvon care circulă despre Putin este că originile sale sunt, de fapt, româneşti. Astfel, stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia şi s-ar fi numit Vladimir Putină”, arată sursa citată.

În acest sens, un jurnalist rus a declarat că are dovezi prin care poate demonstra că Putin ar avea origini românești, că s-ar trage din Moldova și că stră stră-bunicul său ar fi luptat alături de Dimitrie Cantemir. „Astfel, stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia şi s-ar fi numit Vladimir Putină. Vladimir Putină ar fi fost unul dintre cei 400 de soldaţi din garda personală a lui Dimitrie Cantemir, cu care acesta s-ar fi retras în Rusia după o bătălie pierdută la Stănileşti, pe Prut, în 1711”, scriu jurnaliștii citați.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *