luni, ianuarie 26, 2026
4.1 C
București

Vladimir Putin într-o țară NATO! | Președintele acestui stat a anunțat când s-ar putea întâmpla

Vladimir Putin ar putea lua decizia de a vizita o țară membră NATO, unde Rusia a construit un reactor nuclear.

Este vorba de Turcia, al cărei președinte, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că omologul rus ar putea veni în vizită în luna aprilie, la inaugurarea centralei nucleare de la Akkuyu.

“Poate că există posibilitatea ca domnul Putin să vină pe 27 aprilie sau să ne conectăm online la ceremonia de inaugurare şi vom face primul pas la Akkuyu”, a spus Erdogan, într-o declarație televizată.

Primul reactor nuclear civil din Turcia a fost construit de compania de stat rusă Rosatom, notează presa internațională.

La începutul acestei luni, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus, pentru presupuse crime de război în Ucraina.

Ce riscă Putin dacă vine în Turcia

Decizia ce a stârnit furia Kremlinului, care nu recunoaște această instanță cu sediul la Haga.

Turcia nu este parte a Statutului de la Roma, în baza căruia a fost constituită CPI și nu are, teoretic, obligația de a-l aresta pe Vladimir Putin în baza acestui mandat.

Ungaria, un alt stat NATO, care a semnat Statutul de la Roma, a anunțat că nu-l va aresta pe președintele rus dacă acesta va intra pe teritoriul național.

Un oficial al premierului Viktor Orban a invocat un pretext de natură juridică, menționând că, deși este parte a Statutului de la Roma, Budapesta, ‘încă nu l-a ‘promulgat’.

Ultimele știri

Cine l-a huiduit pe Nicușor Dan și-a luat amendă. Bilanțul sancțiunilor Jandarmeriei la Ziua Unirii de la Iași

Manifestările de la Iași dedicate Unirii Principatelor au dus...

Zelenski: Acordul de securitate cu SUA pentru Ucraina, pregătit pentru semnare. „Chestiunile problematice” s-au redus

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că documentul privind...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine