Volodimir Zelenski a ţinut un discurs istoric, astăzi, în Parlamentul European. Preşedintele Ucrainei l-a numit dictator pe Vladimir Putin şi a declarat că acesta are rezerve uriaşe de arme sovietice.
Totodată, preşedintele Ucrainei a cerut ajutorul ţărilor europene pentru a putea continua războiul.
„Atunci când legea este la putere, atunci când statul de drept contează, atunci când statele se străduiesc pentru a respecta principiile, iar societăţile încearcă să rămână deschise, atunci când diversitatea şi valorile diverselor persoane sunt unite de calitate, de corectitudine, atunci când graniţele nu sunt încălcate şi atunci când nu simţi că îţi sunt graniţele ameninţate, atunci când oamenii au încredere în ziua de mâine şi sunt gata să facă orice pentru a lupta pentru ziua de mâine, atunci când între oameni şi preşedinte nu există decât o barieră şi aceea este reprezentată de alegerile corecte”, a declarat Zelenski, citat de Antena 3 CNN.
„Aceasta este Europa noastră, acestea sunt regulile noastre, acesta este modul nostru de viaţă, iar pentru Ucraina este drumul spre casă. Acum mă aflu aici pentru a apăra casele şi modul de viaţă al oamenilor noştri, al tuturor ucrainenilor, indiferent de statut social, de convingeri religioase şi politice. Toţi împărtăşim această istorie europeană comună, modul european de viaţă.
Au încercat să ne anihileze printr-un război total, dar de ce? Pentru că Ucraina a îmbrăţişat modul de viaţa europeană şi şi-au dorit să distrugă şi modul european de viaţă al tuturor statelor membre, dar noi nu vom permite asta să se întâmple. Acest război total declanşat de Rusia nu este doar pentru un teritoriu din această parte a Europei, ci ameninţarea lor este aceea că acolo există un dictator care are la îndemână rezerve uriaşe, arme din era sovietică şi primeşte arme de la regimuri dictatoriale, în special Iran”, a declarat Zelenski.
„Pentru a putea să luptăm cu ei, pentru modul cinic în care Kremlinul ne atacă şi încearcă să ne elimine şi să distrugă ceea ce respectăm ca valori. Valorea dreptului la viaţă a fost distrus în Rusia de autorităţile de acolo. Nimeni nu reprezintă o valoare cu excepţia celor de la Kremlin, iar ei au portofelele pline şi nu le pasă de altceva.
Vorbim de milioane de cetăţeni ruşi care nu reprezintă nimic. Sunt doar nişte corpuri care cară aceste arme, arme ce sunt folosite pe câmpul de luptă”, a declarat Volodimir Zelenski în plenul Parlamentului European”, a mai spus Zelenski.