„Vom sta la masă cu Putin, vom lua o decizie şi vom lovi”. Belarus poate folosi arma nucleară Oreșnik din decembrie. Lukașenko amenință

Președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko, a avertizat că de pe teritoriul țării sale ar putea fi lansate atacuri nucleare asupra Occidentului cu rachete rusești Oreșnik.

Invocate de Vladimir Putin în amenințările sale la adresa NATO, aceste rachete hipersonice cu rază medie de acțiune pot transporta la țintă focoase atomice sau convenționale.

Președintele rus susține că rachetele Oreșnik sunt imposibil de interceptat, iar energia lor cinetică la impact, corespunzătoare unei viteze de peste 10 ori mai mari decât a sunetului, le-ar face comparabile cu armele nucleare chiar și fără focoase atomice, însă specialiștii pun la îndoială aceste afirmații.

Rusia a testat Oreșnik pe câmpul de luptă din Ucraina

Presa internațională a consemnat că Rusia a folosit Oreșnik, dar fără încărcătură nucleară, pentru a ataca Ucraina, anul trecut.

Atunci, Moscova a informat Washingtonul cu privire la acțiunea sa, pentru a preîntâmpina o eventuală contralovitură americană.

“Sunt convins că înțelegeți că acest lucru a fost un factor stabilizator în situația foarte periculoasă în care ne găsim (…)

Suntem angajați față de această practică şi sperăm că şi Statele Unite vor fi angajate, la rândul lor. Şi sperăm, de asemenea, că astfel de acțiuni vor contribui la reducerea riscurilor de erori de calcul sau greșeli periculoase”, a spus la momentul respectiv Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

Declarația lui Lukașenko, o escaladare în linie cu retorica Moscovei
Rachetele Oreşnik au fost incluse în exercițiile militare ruso-belaruse din septembrie.

O amenințare nucleară mai recentă, care nu implică Oreșnik, a venit de la Vladimir Putin.

Rusia a anunțat, miercuri, că a testat așa-numita super-torpilă “Poseidon”, capabilă să ducă la țintă o încărcătură nucleară.

Torpila Poseidon este propulsată de un mini-reactor nuclear și face parte dintr-o nouă categorie de arme de contraatac, menite să provoace valuri radioactive în ocean și să facă de nelocuit orașele de coastă de pe teritoriul inamic.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ilie Bolojan le-a făcut cadou miniștrilor de Crăciun babka de la Oradea. Jurnaliștilor de la Guvern le-a dat cărți

Premierul Ilie Bolojan le-a făcut miniștrilor săi un cadou...

Ilie Bolojan se laudă singur și se portretizează în „salvator” în ultima zi din an

În timp ce majoritatea românilor îi transmit urări nu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine