Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD și președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, a declarat marți că susține eliminarea sinecurilor și privilegiilor din administrația centrală și că este “primul susținător al dlui Bolojan dacă se apucă să facă astea”.
“Cei mai mulți membri ai PSD sunt nemulțumiți măcar de ordinea în care au început să fie luate aceste măsuri. Deocamdată am luat cele mai simple măsuri, de natură contabilă (…) care pun povara fiscalității pe oamenii simpli, în timp ce discuțiile pe care le-am purtat două luni la negocieri sunt legate de o reformă a statului la care să participăm cu toții, că de asta suntem 4 partide + Minoritățile”, a declarat Gabriel Zetea într-o emisiune B1TV.
Social-democratul a afirmat că nu crede că premierul Ilie Bolojan (PNL) s-a opus reformei statului, numai că aceasta n-a fost demarată.
Zetea a mai susținut că vechile guvernări “ne-au promis nouă, celor din județe, că se vor lua aceste măsuri de a elimina inechitățile și de a tăia privilegiile clasei administrative de la București, că nu-s privilegii în județene, nu aici sunt Consilii de Administrație cu 10.000 de euro”.
„Pile politice”
Zetea a punctat apoi că el n-a trimis “pile politice” în funcții la București și a adoptat o poziție fermă împotriva privilegiilor administrative.
“Vreau ca toți cei care au astfel de sinecuri să le fie tăiate”, a insistat Gabriel Zetea.
Declarațiile liderului PSD Maramureș vin în contextul în care coaliția guvernamentală, formată din patru partide plus reprezentanții minorităților, încearcă să găsească un echilibru între măsurile fiscale imediate și reformele structurale pe termen lung ale administrației publice.