Aproape jumătate din români au greutăți financiare după coronavirus
ALDE

Aproape jumătate din români au greutăți financiare din cauza coronavirusului. Majoritatea cumpără doar strictul necesar, arată un studiu

Aproape jumătate din români o duc mai greu din punct de vedere economic de la debutul crizei coronavirusului. 42% dintre persoanele intervievate în cadrul unui studiu IRSOP spun că situația lor financiară s-a înrăutățit. Mai mult, în următoarele trei luni oamenii se vor abține de la cheltuieli care nu sunt neapărat necesare, pentru că nu știu ce le rezervă viitorul.

„Majoritatea (84%) intenționează să cumpere numai strictul necesar, iar 83% nu vor să se îndatoreze. Înseamnă că, probabil, comercianții care desfac bunuri de folosință îndelungată vor avea probleme. Reținerea de la cumpărare sugerează şi faptul că un eventual program de restartare a consumului pe termen scurt s-ar putea să nu funcționeze”, se arată în studiul IRSOP, potrivit Hotnews.

„În luna mai, comparativ cu aprilie, mai mult de jumătate din gospodării (58%) au putut să-şi mențină sau chiar să crească puțin nivelul de trai. Totuşi, 42% spun că situația lor financiară s-a înrăutățit”, se arată în document.

Se poate observa un început de deteriorare sistemică. Față de aprilie au crescut şomajul efectiv şi aşteptat de la 5 la 10%, incapacitatea de a plăti rata la credit a crescut tot de la 5 la 10%, proporția gospodăriilor fără venit disponibil de la 38 la 48% şi proporția celor care în mai au trecut la atacarea economiilor proprii (32%) arată sursa citată.

O treime din populația adultă (31%) au fost nevoiți să amâne analize, tratamente sau operații din cauza epidemiei de Coronavirus, spune studiul. Aceasta înseamnă o aglomerare a sistemului medical după încheierea restricțiilor privind coronavirusul.

„De altfel, 39% din populație cred că sistemul de sănătate este slăbiciunea cronică cea mai importantă a țării scoasă la iveală de apariția epidemiei. Pe locul doi e corupția (34%). Probabil că sistemul sanitar va avea nevoie inclusiv de investiții în capacități excedentare rezervate pentru epidemii. Capacitățile excedentare nefolosite nu sunt rentabile, dar vor fi inevitabile”, precizează studiul IRSOP.

Oamenii din acest studiu au fost întrebați: „Veți respecta recomandărilor autorităților ?”, iar aproape toți au răspuns “Da”.

Când subiectul întrebării „invită” la un răspuns conformist, metoda uzuală este întrebarea la persoana a 3-a.

Când au fost întrebați cum vor reacționa ceilalți după ieşirea din izolare, impresia dominantă este că „mai puțin de jumătate” sau „foarte puțini” se vor sinchisi de recomandări, de distanțare şi de protejarea celor din jur.

În general, ceea ce cred oamenii că vor face ceilalți nu e prea departe de ceea ce vor face şi ei înşişi. Înseamnă că, practic, rata de complianță nu va fi prea mare, cu excepția măsurilor de igienă personală, cred sociologii.

IRSOP a intervievat telefonic 760 persoane între 6 şi 9 mai 2020. Eşantionul este reprezentativ la nivel național pentru întreaga populație în vârstă de peste 18 ani din România. Marja de eroare a studiului este de ±3,6%.

Related posts

Dosar penal pentru scurgeri de informații în Târgu Mureș. Totul a pornit de la purtarea măștilor

Hoteluri și pensiuni din Bihor, rechiziționate de Guvern pentru transformarea în spații de carantină

Școlile s-ar putea redeschide după 15 mai, susține Ludovic Orban. Cum se vor da examenele

Constantinescu Gabriel

Românii vor fi testați în iunie pentru coronavirus. În ce condiții începe programul național

Constantinescu Gabriel

Rețeaua națională de transport a energiei electrice funcționează la parametri normali în plină pandemie de coronavirus

Victor Ponta va vota instaurarea stării de urgență cu o singură condiție

Constantinescu Gabriel

Leave a Comment