Catană Claudiu

Claudiu Daniel Catană este originar din Turnu Măgurele și a reușit să ajungă, în doar 11 ani, de la polițist local la secretar de stat.

Ascensiunea profesională

Claudiu Catană și-a început cariera în 2009, ca polițist local în cadrul Direcției Generale de Poliție Locală sector 1. În 2014, bărbatul a devenit consilier asistent în cadrul compartimentului Control Intern al Direcției Generale de Poliție Locală sector 3. În 2015, el a ocupat funcția de referent de specialitate la Direcția Inspecție Fiscală a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

În 2016, Daniel Catană a candidat, pe listele ALDE, pentru un loc în Consiliul local al sectorului 2. El a reușit să ocupe un loc în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). În același an, Catană a primit funcția de șef serviciu în cadrul Direcției Inspecție Fiscală a AFM.

În 2017, tânărul a ocupat și funcția de consilier la cabinetul unui secretar de stat din MDRAP – FE.

În ianuarie 2020, Catană Daniel Claudiu a renunțat la mandatul de consilier general pentru funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. În martie 2020, el a fost eliberat din funcție.

Averea lui Claudiu Catană

Bărbatul a cumpărat, în 2017, un teren intravilan de aproape 200 mp, situat în Capitală. Totodată, el deține și un apartament, dar și o casă, ambele în București. Astfel, în 2009, Daniel Claudiu Catană a achiziționat un apartament de 41 mp în sectorul 6, prin Prima casă. În 2017, el a cumpărat o casă de peste 120 mp, în sectorul 1 al Capitalei.

De asemenea, Catană Claudiu are și un autoturism Daewoo Nubira, fabricat în 1999.

În 2019, tânărul a pus deoparte 29.000 euro, aproape 4.000 dolari și peste 70.000 lei. Asta după ce  a primit la nuntă 3.750 dolari, 185.000 lei și peste 85.000 euro.

Catană Daniel are și datorii. Este vorba despre creditul prin Prima casă, de aproape 38.000 euro pe 21  ani, contractat în 2009 și scadent în 2030. În plus, în 2019, Claudiu Catană a mai făcut un credit în valoare de aproximativ 95.000 lei, pe o perioadă de cinci ani.

Cât câștigă Catană

În 2019, Claudiu Daniel Catană a câștigat peste 200.000 de lei, banii provenind doar din surse bugetare. El a încasat 74.000 de lei din salariul de la Administrația Fondului pentru Mediu. I-au mai intrat în cont 44.000 lei din indemnizația de consilier general. Catană Daniel a primit alți 83.000 lei din indemnizația de membru al Consiliului de Administrație al UT Midia SA, unde este și administrator.

Soția sa, Oana Roxana Catană, a câștigat anul trecut aproximativ 77.000 de lei. Catană Oana a încasat peste 71.000 lei din salariul de la Centrul de Proiecte Educaționale al Municipiului București. Totodată, Roxana Catană a primit peste 5.000 lei reprezentând indemnizația de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Municipale Agrement București SA.

Claudiu Catană deține 20% din compania Clarom Autodivers SRL. În 2016, Catană Claudiu Daniel, Gomboș Clarina Ilinca și Geamănu Ionela au pus bazele firmei Clasucces SRL, care a fost redenumită ulterior Clarom Autodivers SRL. Potrivit MFP, compania nu a funcționat niciodată.

În 2017, Claudiu Catană și Alexandru Baicu – Ciudin au pus bazele firmei GREEN HOUSE BIO PROD SRL. Potrivit mfinante.ro, în 2018 cifra de afaceri netă a companiei a fost zero.

De asemenea, Catană Daniel Claudiu este membru al comitetului director al Asociației Mircea Ionescu Quintus. Tânărul este președinte al TLDE, vicepreședinte al filialei ALDE sector 2 și secretar coordonator al filialei București a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților.

Educația lui Catană

Claudiu Catană are două facultăți  și două master-uri. El a terminat, în 2009, Facultatea de Management Financiar Contabil din cadrul Universității Spiru Haret. În 2010, Catană Daniel a absolvit Facultatea de Constrolul și Expertiza Produselor Alimentare din cadrul Universității Bioterra. În 2011, el a finalizat programul de master Studii Administrative Europene din cadrul SNSPA. În 2014, Catană Daniel Claudiu a terminat cel de-al doilea master – Inginerie și Management în Protecția Mediului, din cadrul UPB.

De-a lungul timpului, în afară de funcțiile plătite din bani publici, Claudiu Catană a ocupat și alte poziții, în mediul privat. El a fost ofițer de credite în departamentul Telemerketing al Mellon România și director de vânzări la Tucan Team.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *