Au început lucrările pentru extinderea cheiurilor la Danele 10 și 12 din zona Midia a Portului Constanța. Valoarea investiției este de aproximativ 12,5 milioane de euro.
În cadrul proiectului, se va realiza extinderea danei 10 cu un cheu din blocuri, pe o lungime de 53,9 m, perpendicular pe cheul existent și se va completa până la digul danei 9 cu un taluz protejat cu blocuri de același tip ca protecția digului danei. Se vor crea noi teritorii pentru exploatarea zonei Midia. Prelungirea cheului danei 12 presupune lucrări pentru realizarea unui cheu din blocuri prefabricate din beton, pe o lungime de 306 m, precum și lucrări de dragaj pentru asigurarea adâncimilor de 8 m, atât în lungul cheului, cât și pe șenalul de acces cu o lățime suficientă pentru manevrarea navelor.
Materialul dragat se va utiliza pentru umpluturile din spatele cheului, pentru realizarea structurii viitoarei platforme. Noile cheuri se vor racorda cu uscatul existent prin lucrări de umplutură și terasamente. Se vor realiza, de asemenea, lucrări pentru racordarea și asigurarea alimentării cu apă și energie electrică a navelor. Proiectul de extindere şi consolidare face parte dintr-un proiect complex și etapizat de modernizare a infrastructurii zonei Midia și alinierea acesteia la standarde europene. Dezvoltarea infrastructurii de acostare din Zona Midia va face zona mai funcţională, prin dezvoltarea unui nod de transport al produselor petroliere și al mărfurilor lichide, precum și ca un cluster pentru serviciile conexe și furnizorii de întreținere a utilajelor petroliere.
Ce afacerist administrează firmele ce se vor ocupa de lucrări
Contractul a fost atribuit asocierii dintre ABC Val, Betoane și Prefabricate și Alma Contractors Group. ABC Val SRL din Mamaia este o companie cunoscută pentru contractele sale de zeci de milioane de euro încheiate cu statul. Firma administrată de Vasile Costea a raportat însă pentru 2021 afaceri în cădere liberă față de anul anterior. Astfel, compania a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 27,2 milioane lei, față de 58,3 milioane lei în 2020, precum și pierderi de 3,8 milioane lei, în creștere față de cele 3,6 milioane lei din anul precedent. Și numărul angajaților a scăzut drastic, de la 148 în 2020 la 92 în 2021.
Betoane și Prefabricate SRL din Agigea este deținută, de asemenea, de Vasile Costea, având-ul ca administrator pe Cosmin Dima. Firma a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de 9,8 milioane lei și pierderi de 1,2 milioane lei. Compania are 25 de angajați. Almma Contractors Group SRL apare ca fiind controlată de Alexandru Stamate, dar face parte tot din grupul de interese al lui Vasile Costea. Societatea cu sediul în Mamaia a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de 7,2 milioane lei și un profit net de 835 de mii de lei. Firma are 14 angajați.
Valoarea totală a investiției este de 52 de milioane de lei, fără TVA, adică 10,5 milioane de euro, plus TVA. Durata contractului este de 60 de luni din care: 3 luni pentru proiectare, 21 de luni pentru execuția lucrărilor și 36 de luni pentru garanția lucrărilor.