Începem în forță cu o firmă care are nu mai puțin de 3624 de contracte fără licitație cu instituțiile publice din România. Compania a mai câștigat și peste 330 de licitații simplificate. Pentru ca portretul afacerilor să fie complet trebuie să spunem că această firmă a fost fondată de un cumătru al omului care a dominat scena politică din România până în 2019.
Cu aproape 4000 de contracte din care majoritatea nu s-au încheiat în urma unei licitații, Farmavet este una dintre firmele care s-a conectat bine la bugetul României. Compania a fost înființată de Sorin Paul Stănescu. Acesta este nașul de cununie al băiatului lui Liviu Dragnea.
În doar 6 luni, Farmavet a primit aproape 350 de contracte în absența participării la licitații
Numai în prima jumătate a acestui an, compania Farmavet a primit aproape 350 de contracte fără să participe la licitații. Direcțiile sanitar veterinare din toate județele României se înghesuie să cumpere de la compania controlată de cumătrul lui Liviu Dragnea ca și când acesta încă ar mai conduce principalul partid aflat la guvernare.
Afaceri de aproape 270 de milioane de lei într-un singur an
Atunci când nu cumpără medicamente veterinare de la Farmavet, autoritățile publice achiziționează hrană pentru animale de la aceiași companie, direct, ca și când nu ar mai exista alți furnizori în piață. Așa se face că această firmă a încheiat anul trecut cu afaceri de aproape 270 de milioane de lei. În urmă cu patru ani nașul lui Dragnea junior a vândut compania către Gardenica Limited. Este un off-shore care este deținut de Banca de Export – Import a Chinei.
Leave a comment