Gara de Nord urmează să fie modernizată după 24 de ani de la ultima intervenție. Ultima renovare a Gării de Nord a fost în anul 1999, de atunci au fost făcute doar lucrări de întreținere. Pentru modernizare urmează să se investească peste 114 milioane de euro.

Cea mai mare gară din România nu a mai beneficiat de reparații de mai bine de 24 de ani. Din acest motiv, edificiul nu îndeplineşte standardele unei gări demne de o capitală europeană. Pereţii crăpaţi, acoperişurile peroanelor mâncate de rugină, prin care plouă, sunt doar câteva probleme care crează disconfort călătorilor. Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezenţa lui Carol I, pe un loc ales de domnitor. Gara a fost inaugurată la data de 13 septembrie 1872, când s-a dat în exploatare circulaţia feroviară pe linia Roman–Galaţi–Bucureşti–Piteşti.

Prima etapă de modernizare a Gării de Nord urmează să înceapă și vizează lucrări la clădirile de călători, dar și la peroane. Lucrările vizează inclusiv amenajarea spaţiilor destinate serviciilor pentru călători, asigurarea facilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi, crearea unor spaţii verzi centrale, a unei zone moderne de aşteptare şi de petrecere a timpului pentru persoanele aflate în tranzit, montarea unor sisteme noi de ventilaţie şi de încălzire,  precum și modernizarea sistemului de iluminat.

Lucrările ce urmează a fi executate pentru modernizarea Gării de nord vizează:

  • Amenajarea spațiilor destinate serviciilor pentru călători.
  • Asigurarea facilităților pentru persoanele cu dizabilități.
  • Crearea unor spații verzi centrale, a unei zone moderne de așteptare și de petrecere a timpului pentru persoanele aflate în tranzit.
  • Montarea unor sisteme noi de ventilație și de încălzire.
  • Modernizarea sistemului de iluminat.

Valoarea totală a investiției este de 560,8 milioane de lei, cu TVA, adică 114,5 milioane de euro. Finanțarea investiției se va realiza din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Transport 2021-2027.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *