O primărie din România este pe cale să bată toate recordurile în materie de cheltuieli. Deși autoritățile vorbesc despre reduceri de bugete, un edil vrea să cumpere toalete publice la prețul unui apartament.
Primăria Brașov vrea să achiziționeze toalete automatizate racordabile la utilități. Municipalitatea vrea să încheie un acord-cadru pentru furnizarea și amplasarea unui număr de minim 6 și maxim 28 de toalete automatizate racordabile la utilități accesibile inclusiv persoanelor cu dizabilități.
Semnal sonor pentru cine stă prea mult la toaletă
Toaletele automatizate ce urmează a fi achiziționate trebuie să fie dotate cu: un sistem electronic automat pentru accesul/ieșirea din toaletă. WC-urile de lux vor avea un buton de panică și un sistem de dezinsecție automat.
Privatele trebuie să fie dotate și cu un sistem de aerisire și odorizare după fiecare utilizare, un sistem electronic de siguranță pentru prevenirea începerii procesului de spălare și curățare a toaletei înaintea ieșirii utilizatorului din cabină. Cei care stau prea mult la toaletă vor fi anunțați de sisteme speciale că timpul alocat pentru ei este pe cale să expire.
În același timp, toaletele trebuie să fie dotate și cu: un sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire/oprire a dozatorului de săpun lichid, a apei și a uscătorului de mâini, un sistem automat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice, un sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori și termostat. Încălzirea toaletelor se va realiza cu ajutorul convectoarelor electrice cu o putere nominală de aproximativ 2KW. Curenții de aer cald vor fi direcționați spre interiorul cabinei toaletei, dar se va asigura şi aer cald în interiorul camerei tehnice pentru a preveni înghețarea instalației de apă menajeră.
Totodată, toaletele vor dispune și de: un sistem sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcţionare (on/off), pentru a eficientiza operaţiunea de remediere a deficienţelor tehnice apărute, aceste informații fiind transmise în mod automat operatorului ce va asigura mentenanța, un sistem automat de iluminat cu LED pentru un consum redus de energie și un sistem acustic cu instrucţiuni vocale pentru fiecare comandă şi operaţiune pe care o desfăşoară toaleta.
Toaletă de 56.000 de euro dacă sunt numai șase
Valoarea contractului este de minim 1,6 milioane de lei și de maxim 9,4 milioane de lei. În cazul în care valoarea acordului-cadru este de 1,6 milioane de lei, fără TVA, din această sumă, 1,5 milioane de lei fără TVA vor fi atribuiți pentru achiziționarea a 6 toalete și punerea în funcțiune a acestora. Rezultă un preț de 60.000 de euro pentru un WC.
Alți 72 de mii de lei, fără TVA vor fi atribuiți pentru asigurarea consumabilelor și întreținerea acestora.
Crește numărul, crește și prețul: 63.000 euro/toaletă
În cazul în care valoarea acordului-cadru este de 9,4 milioane de lei, fără TVA, din aceștia, 7,4 milioane de lei vor atribuiți pentru achiziționarea a 28 de toalete și punerea în funcțiune a acestora. Suma de 2 milioane de lei, fără TVA va fi atribuită pentru asigurarea consumabilelor și întreținerea acestora.
Durata contractului este de 48 luni. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 iulie 2022.
USR o ia pe urmele PSD și PNL
Anunțul de participare anunțat de administrația progresistă a Brașovului contrazice campania făcută de USR și PLUS. În trecut orice contract cu asemenea valori pentru toalete publice era vehement atacat de USR.
Mai sus este un exemplu din Sighetul Marmației. În alte cazuri aleșii local sau parlamentarii USR au protestat online sau fizic față de asemenea achiziții.
Leave a comment