Există un interes în vaccinarea anticovid, acela „de a nu mai vedea atâta suferință” explică un medic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. Doctorul a povestit că a avut pacienți tineri nevaccinați care au făcut forme severe de COVID sau chiar au murit. Astfel că interesul medicilor, atunci când le cer românilor să se vaccineze, e să nu mai vadă atâta suferință, explică doctorul.

„Probabil vă întrebați dacă am avut pacienți tineri nevaccinați, fără boli asociate, care au făcut formă severă sau care au decedat?! Ei bine, da! Am avut!

Vă întrebați dacă am avut pacienți vaccinați în terapie intensivă? Da, am avut! Dar 99% au avut schemă incompletă sau au făcut boala în perioada vaccinării și toți au avut boli asociate decompensate

În schimb, nu am avut nicio persoană tânără, aparent sănătoasă și vaccinată în terapie intensivă!”, povestește medicul Amin Zahra de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, într-o postare de pe Ro Vaccinare, relatează B1TV.

Dr. Zahra îi întreabă pe cei care resping vaccinarea dacă ei cred că merită să-și riște viețile pentru că așa zic unele vedete sau medici care n-au tratat niciodată un caz de COVID.

„Stăteam de vorbă cu o doamnă în vârstă de 47 ani, mamă, soție și cu părinții în viață, care mi-a zis: ‘Nu-mi fac griji pentru soțul și părinții mei, dar cui las cei 3 copii, cine va avea grijă de ei?!’.

Și acum, vă întreb eu: Merită să vă riscați viața și sănătatea, doar pentru ce spune medicul x, care nu a văzut un pacient de Covid în viața lui, dar este mai ‘vocal’?! Sau pentru ce spun toți formatorii de opinii, care vor să iasă în evidență cu orice preț?! Să știți că într-adevăr noi avem un interes când vă dorim vaccinați și interesul este acela să nu mai vedem atâta suferință”, a adăugat Amin Zahra.

„Și până la urmă, cred că îmi stă mai bine în costumul de spital, decât în combinezon”, încheie el postarea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *