Borta Sector 1
PNL

Constantin Borta

Constantin Bortă este un consilier local din Sectorul 1 care a început ascensiunea politică din postura de referent la Primăria Sectorului 1. Averea lui a lipsit cu desăvârșire până când a ajuns să fie propulsat în postura de ales al poporului. Borta a trăit, conform declarațiilor proprii de avere, din salariul mize de 750 de lei pe lună încasat de la administrația locală a Sectorului 1.
Din 2008 și până în 2012, Bortă Constantin trăiește de pe o zi pe alta dintr-un salariu mai mic decât cel al unui vânzător ambulant. Este referent la Primăria Sectorului 1 și speră că într-o zi va da marea lovitură. Speră că va ajunge politician cu drepturi depline. Bortă este membru al Partidului Național Liberal.
Ziua respectivă apare în 2012 când Bortă devine consilier local. Din acel moment viața sa devine alta, iar situația sa materială începe să se schimbe. Astfel, Constantin Bortă devine proprietarul unui autovehicul Volkswagen Golf. Tot atunci el începe să primească diverse sume de bani de la Asociația Metropola București Ilfov, un ONG fondat de fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman.
În 2014, Bortă, care până în acel moment nu fusese proprietar nici pe propria casă, mai cumpără o mașină și devine consultant în mamagement și pentru firma Leader Media SRL, o subsidiară a United Media. United Media este una dintre cele mai mari firme din domeniul publicității stradale care are legături ombilicale cu primăriile de sector, acele instituții care permit amplasarea bannerelor și a prismelor cu reclame.
Deja din această combinație, salariul lunar al lui Borta devenea interesant. El primea de la firma respectivă suma de 10.000 de lei pe lună. O creștere importantă de la banii primiți în 2008 de la primărie. Practic, statutul de consilier l-a ajutat pe Borta să-și sporească venitul lunar de la 750 de lei la 10.000 de lei.
În afară de faptul că veniturile i-au explodat după afacerile cu publicitate, Bortă este sărac după cum reiese din declarațiile sale de avere. Nu are casă, nu are terenuri, nu deține conturi în bănci și în afară de două mașini vechi de 17 ani nu pare a avea vreun rost în viață.
În 2017 s-a angajat la stat. A picat afacerea cu publicitatea din cauză că Bortă nu a reușit să păstrez mandatul de consilier local, iar soluția de avarie a fost reprezentată de Administrația Piețelor Sector 1. Constantin Bortă este referent superior și încasează de acolo un venit de 20400 de lei.

Related posts

Marian Cristian Neagu

A.M. Ionescu

Ancuța-Sorina Comănici

George Dumitrescu

Ramona Porumb

A.M. Ionescu

Adrian Nicolae Enache

Mircea Azar

Adrian Lozinschi

George Dumitrescu

Florin Misu Crisu

Mircea Azar

Leave a Comment