Elena Cruceanu este un politician care s-a remarcat în Consiliul General al Municipiului București atunci când a fost declarată incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate. Ea a fost
aleasă pe listele PDL în anul 2008. Patru ani mai târziu ea a devenit consilier local la Sectorul 2 din partea aceluiași partid.
Cu o casă de 750 mp în Pipera și o altă casă de 300 mp într-o zonă selectă a Bucureștiului, Elena Cruceanu este, de departe un politician bogat. La proprietățile ei imobiliare mai adăugăm și terenul de 1000 de metrii pătrați pe care este construită casa.
În 2008 ea conducea un BMW, iar soțul un Volvo, iar colecția de tablouri și bijuterii a familiei valora aproximativ 60.000 de euro. O altă sută de mii de euro stătea liniștită într-un depozit la Unicredit. Toto acolo, Elena Cruceanu avea și o datorie de 350.000 de euro.
Majoritatea veniturilor familiei Cruceanu în anul 2008 proveneau din diverse contracte cu firma Con Civitas (cca 150000 lei) și onorariile de avocat ale Elenei (cca 140.000 lei). Veniturile se completau cu 150.000 de lei obținute din chirii. Cu aceste premise, Elena Cruceanu pornea într-o aventură politică.
Deși stătea bine la capitolul financiar, Elena Cruceanu începea să căpușeze bugetul RADET imediat după ce intra în Consiliul General. În 2010 ea declară o „rentă” de 4000 de lei pe lună de la regia aflată în subordinea sa, iar soțul primea și el 50.000 de lei pentru servicii de proiectare.
Afacerea principală a soților Cruceanu a fost firma Con Civitas. Această firmă a prosperat cu precădere în perioada în care soția era consilier general. În anul 2010 a avut o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei, în 2011 a scăzut la 0,6 milioane de lei, iar în 2012, la final de mandat și după ce ANI se sesizase, Con Civitas a înregistrat o cifră de afaceri de doar 0,2 milioane de lei.
În afară de contractele care au intrat direct în atenția Agenției Naționale de Integritate, familia Cruceanu a mai avut și contracte de subantrepriză cu firme de renume care trăiesc din banii bucureștenilor reprezentați la acea vreme de Elena Cruceanu în Consiliul General.
Astfel, Erbașu SA a decis să lucreze cu firma familiei Cruceanu pentru executarea branșamentelor la un bloc situat în Str. Dealul Tugulea, Nr. 27. De altfel, într-un CV al lui Adrian Cătălin Cruceanu, fiul consilierei PNL apare faptul că principalii beneficiar ai firmei de familie sunt Distrigaz Sud, RADET și primăriile sectoarelor 3, 4 și 6.
Lista contractelor „de stat” obținute de Elena Cruceanu este mult mai lungă. Con Civitas a lucrat și pentru Compania Națională de Investiții în cazul blocurilor din PiațaNațiunilor Unite nr. 8 și 9 sau cu Administrația Școlilor din Sectorul 6.
Deși a fost declarată incompatibilă de ANI, Elena Cruceanu a reușit să își ducă până la capăt mandatul de consilier general. Mai mult, în 2012, ea a fost aleasă drept consilier local în Sectorul 2 și a finalizat și acest mandat, ea pierzând definitiv procesul cu ANI abia pe 4 mai 2016, cu o lună înainte de alegerile locale.
De altfel, după problema cu ANI, Elena Cruceanu a avut manifestări haotice. Ea i-a donat fiicei sale Roxana Cristina Cruceanu o casă de 240.000 euro și a luat împrumut de la fiul ei suma de 260.000 de euro.