joi, mai 29, 2025
15.5 C
București

Florea Iordan

Florea Iordan este, din 2016, consilier local la primăria sectorului 1, unde a ajuns după ce a candidat pe listele Alianței electorale PSD + UNPR.
Iordan Florea este, totodată, președintele Comisiei de comerţ, prestări servicii către populaţie şi promovarea iniţiativei private – domeniul comerţ şi privatizare din primăria sectorului 1, dar și președintele oficiului local nr. 53 din cadrul PSD sector 1.
Spre deosebire de unii dintre colegii săi, Florea Iordan nu are nici averi impresionante și nici vreun CV remarcabil. Astfel, singurul imobil declarat este o jumătate dintr-un teren intravilan de circa 350 mp, situat în București, pe care l-a moștenit în anul 1958.
În anul 2018, Iordan Florea a declarat venituri de aproape 17.000 de lei – 12.000 de lei din indemnizația de consilier local și 5.000 de lei din salariul de lăcătuș mecanic de la Crisworld SRL, un service auto din Sectorul 1.
Soția, Iordan Maria, este șomeră și a încasat circa 1.700 de lei, reprezentând ajutor de șomaj. Nici în trecut cei doi soți nu au ocupat funcții importante. Potrivit declarației de avere din 2016, Florea Iordan a fost șofer la Pepiniera de Val Dyerres Deux SRL, în timp ce soția sa a fost bucătăreasă la SC Complexul Turistic International Doi Cocoși SRL.

George Dumitrescu
George Dumitrescu
George Dumitrescu este un informatician care s-a transformat de peste un deceniu într-un jurnalist politic. El acoperă subiecte legate de viața partidelor din România. Absolvent al Politehnicii București, George nu s-a regăsit deloc în activitatea de programator pe care a încercat-o în primii ani de de după terminarea facultății. Cu toate acestea, mintea analitică îl ajută să disemineze mai bine informațiile despre oamenii politici din România.

Ultimele știri

Ce a răspuns Grindeanu, întrebat ce poate determina PSD să intre la guvernare

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri,...

Cine sunt consilierii care au stat lângă Nicușor Dan la primele consultări cu partidele

Președintele Nicușor Dan nu a participat singur la consultările...

Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite

România se află într-o situație economică gravă, motiv pentru...

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Related Articles

TOMESCU CONSTANTIN

RADU ION

DOICIN CRISTIAN VASILE

CHIRICĂ PETRE

BĂDULESCU AURELIAN

Etichete Uzuale

spot_img
Articolul precedent
Articolul următor