Constantin Radu este, din 2016, membru în Consiliul Local al Sectorului 3. El a fost ales pe listele Alianței PSD+UNPR. În vârstă de 63 de ani, politicianul este căsătorit cu Radu Cornelia.
În Consiliul Local al Sectorului 3, pensionarul este membru în comisia de Studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe. El mai face parte din comisia de administrarea domeniului public și din comisia de învățământ.
Potrivit declarației de avere, Constantin Radu deține un apartament de 45 de mp, achiziționat în anul 1991. El a cumpărat apartamentul împreună cu soția sa, Cornelia. Social democratul are și un autoturism Dacia Logan, fabricat în anul 2004.
Cei doi soți au și datorii, întrucât, în anul 2007, și-au ipotecat apartamentul pentru 40.000 de euro. Creditul contractat de soții Radu este scadent în anul 2032.
În anul 2018, Radu Constantin a câștigat din mai multe surse aproximativ 29.000 de lei. Aproape 12.000 de lei au venit din indemnizația de consilier local la Sectorul 3. Radu a mai luat aproape 10.000 de lei din pensie. Politicianul a mai încasat peste 6.600 de lei ca președinte al asociației de proprietari din blocul în care locuiește. Veniturile social-democratului au fost completate de doamna Radu. Ea a încasat doar 17.000 de lei, din pensie.