Cristina Alexandra Florea

Cristina Alexandra Florea și-a făcut loc în politică pe când avea 25 de ani. Ea este foto model, absolventă a Facultății de Litere și fată de polițist.

Debutul Cristinei Florea în viața politică autohtonă a avut loc în aprilie 2014. Ea a fost numită consilier personal al unui secretar de stat din cadrul Ministerului Transporturilor. O lună mai târziu, fata devenea vicepreședinte CA de la Spitalului Witting. Instituția se afla în subordinea Ministerului Transporturilor.

În septembrie 2014, Cristina Florea a devenit membru în Consiliul de Supraveghere al asocierii SC Alpha Rocas și Millenium ProDesign SRL. Acolo ajunge tot ca reprezentant al unei entități de stat. În cazul de față, fata era reprezentant al Companiei Naționale Aeroporturi București SA (CNAB).

În perioada 2014 – 2015, Cristina Florea era director de cabinet la Ministerul Transporturilor. În 2016, la doar 27 de ani, Cristina Florea a candidat pe listele Alianței electorale PSD+UNPR pentru un post de consilier local la Sectorul 5.

Înainte de a face acest pas, Cristina Alexandra Florea a țintit mai sus și a participat la concursul pentru ocuparea unui post de administrator la Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu SA Constanţa.

Dosarul i-a fost respins din cauză nu nu a putut dovedi că are „experienţă în administrarea/ managementul unor întreprinderi publice sau societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al SN Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu SA”, potrivit Replica.

Aceeași publicație scria că Florea Cristina este „şefă de cabinet a fostului secretar de stat PSD Dragoş Ţiţea, patron de păcănele pus să coordoneze, cu atâta competenţă şi profesionalism, întregul domeniu aero-naval din România”.

Cinci surse publice de venit

Cristina Alexandra Florea deține un autoturism VW Golf 6, fabricat în anul 2010. Ea are în conturi aproape 70.000 de lei. Pe de altă parte, fata are și două credite, ambele scadente în anul 2022. Valoarea datoriilor este mai mică decât lichiditățile din conturi – 60.000 de lei.

În anul 2018, Florea Alexandra Cristina a câștigat aproximativ 153.000 de lei. Aproape 59.000 de lei au venit în baza unui job de consilier la Senatul României. Ea a mai luat aproape 13.000 de lei din indemnizația de consilier local. Fata și-a completat veniturile cu 26.000 de lei ca membru în Consiliul de Administrație al Teletrans SA. Salariul de bază de 20.000 de lei din a venit de la Ministerul Transporturilor. La acești bani s-au adăugat 36.000 de lei din indemnizația primită în calitate de administrator special în cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

Cristina Florea este vicepreședinte PSD sector 5 și președinte TSD sector 5. Aceste funcții politice par să asigure succesul.

Absolventă a Colegiului de Apărare și Institutului Diplomatic

În anul 2010, Cristina Alexandra Florea a absolvit Facultatea de Litere. La „Litere” a ales specializarea Relații Internaționale și Studii Europene.

În anul 2013, Florea Cristina Alexandra a primit de la Centrul de strategii avansate din București certificatul de absolvire a cursurilor intensive de „Securitate și Intelligence”. În același an, Alexandra Florea a intrat în posesia certificatului de absolvire a cursului de perfecționare „Politică externă și diplomație”, emis de Institutul Diplomatic Român.

În anul 2014, Cristina Florea a absolvit Colegiul Național de Apărare. A a primit certificat pentru cursul „Introducere în securitatea națională”. În același an absolvea și un master în științe politice.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *