Bogdan Franovici

Bogdan Franovici este un alt tânăr care s-a aruncat în politică via USB (Uniunea Salvați Bucureștiul, devenită Uniunea Salvați România). Cu toate că avea planuri mărețe, el a renunțat la politică după doar un an de activitate.

În anul 2016, Franovici Bogdan a candidat pe listele USR pentru un post de consilier local la Primăria sectorului 5. A reușit să ocupe postul vizat, dar, după un an de mandat, și-a depus demisia.

Bogdan Franovici – studii și experiență profesională

Fostul consilier local a absolvit Universitatea Politehnică din București în anul 2000.

În perioada 2000 – 2005, tânărul a lucrat la Redline Communications Inc. În intervalul 2005 – 2009, el a fost angajat la Sequans Communications.

Pentru bărbat a urmat un an sabatic, petrecut în Africa. Apoi, timp de trei ani, în perioada 2010 – 2013, Bogdan Franovici a lucrat ca și consultant independent. În ianuarie 2014, el a devenit cofondator al Nestwave, unde activează și în prezent ca arhihect de sistem.

Anul sabatic petrecut în Africa l-a inspirat pe fostul consilier local să înceapă o nouă afacere împreună cu Maria Mănoiu. Este vorba despre Metaphora, un magazin online de bijuterii etnice autentice, înființat în anul 2010.

Potrivit declarației de avere depuse în anul 2017, Bogdan Franovici nu deține case, terenuri sau mașini. La vremea aceea, fostul politician era asociat și acționar al companiei Nestwave SAS și avea posibilitatea de a achiziționa acțiuni ale Sequans Communications la preț preferențial. Ambele companii au sediul principal în capitala Franței.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *