Sunt din ce în ce mai tumultuoase procesele în care primarul Bucureștilor Nicușor Dan pledează împotriva propriului Consiliu General și în favoarea reclamanților care solicită anularea planurilor urbanistice zonale ale sectoarelor, așa cum Lumea Justiției a dezvăluit în repetate rânduri, inclusiv în serialul „Nicușor sabotor”.
De dată această, scandalul a ajuns până la o judecătoare de la Tribunalul București, acuzată nu doar că judecă dosarul pe repede înainte (fără să se aplece cu atenție asupra punctelor de vedere exprimate de părți), ci și de faptul că le ține partea lui Nicușor Dan și fostului partid al acestuia – Uniunea Salvați România.
Ne referim la dosarul nr. 27283/3/2020, deschis în octombrie 2020, după ce USR a depus la Tribunalul București acțiune pentru anularea Hotărârii de Consiliu General nr. 339 din 13 august 2020. Este vorba despre HCGMB privind aprobarea PUZ Sector 2. Desigur: acesta nu este singurul dosar în care se cere anularea acestui plan urbanistic zonal, dar este cel mai stufos. Vorbim despre nu mai puțîn de 18 reclamanți și 11 intervenienți (în nume propriu sau accesorii).
Cel mai recent termen a avut loc joi, 16 martie 2023, și s-a lăsat cu scandal. Astfel, unul dintre intervenienți – SC Skylight Residence SRL (fosta SC Aversa Manufacturing SRL), reprezentată de avocata Ramona Oncescu – a depus cerere de recuzare față de judecătoarea TMB Roxana Elena Stanciu, acuzând-o de părtinire în favoarea USR și a lui Nicușor Dan, precum și de antepronunțare. În plus, avocata reclamă felul cel puțin ciudat în care judecătoarea Stanciu a fost introdusă în proces în locul lui Petrică Erebacan – judecătorul investit inițial cu soluționarea dosarului. Mai exact, avocata reclamă „lipsa, de la dosarul cauzei, a hotărârii consiliului de conducere prin care dna judecător STANCIU ROXANA ELENA a fost repartizată în mod definitiv să judece dosarul nr. 27283/3/2020, ceea ce poate reprezenta o situație din care să rezulte faptul că în dosarul de față completul de judecată nu este alcătuit potrivit dispozițiilor legale”. Astfel, a fost încălcată regula repartizării aleatorii a dosarelor, conchide Ramona Oncescu.
De asemenea, avocata susține că la termenul precedent (din 16 martie), judecătoarea Roxana Stanciu a venit cu soluția de respingere a suspendării judecății gata scrisă pe foaie, chiar dacă una dintre cererile de suspendare fusese depusă în dimineața aceleiași zile (înainte de începerea ședinței), iar cealaltă în timpul ședinței. Asta deși părțile își justificau solicitările de suspendare cu argumente întinse pe zeci de pagini, adaugă avocata Oncescu.
Lumea Justiției prezintă în exclusivitate atât cererea de recuzare, cât și încheierea aferentă ședinței din 16 martie. Fără să insistăm prea mult asupra acestei încheieri (pe care o gășiți anexată la finalul articolului), menționăm că ea atestă faptul că magistrată a amendat cu 1.000 de lei compania SC One Lake District SRL, pentru simplul motiv că societatea și-a permis să depună cerere de intervenție accesorie după aproximativ doi ani și jumătate de la începerea procesului. Potrivit avocatei Ramona Oncescu, atitudinea judecătoarei TMB față de One Lake District „a fost una foarte agresivă și violență, încălcându-se în mod grav solemnitatea ședinței de judecată chiar de către cel care trebuia să asigure poliția ședinței de judecată”.
Vom reveni în alt articol asupra acestui subiect. Totuși, remarcăm bizareria acestei sancțiuni, în condițiile în care art. 63 alin. 2 din Codul de procedura civilă prevede că „intervenția accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac”.
Citește continuarea pe Luju.ro.
Leave a comment