sâmbătă, octombrie 3, 2026
20.2 C
București

VIDEO George Simion vine cu noi precizări: Protestul de la Parlament a avut autorizație

Liderul AUR, George Simion, a organizat miercuri seară o conferință de presă. Acesta a anunțat că protestul oganizat la Parlament ar fi fost autorizat, deși Jandarmeria spune că nu a avut autorizație.

Mai mult, George Simion a anunțat că manifestația a fost organizată de partidul ARCA Naţiunii Române al deputatului Dumitru Coarnă (fost PSD), protest la care s-a alăturat şi AUR.

  • „Astăzi au fost mai proiecte de lege antinaţionale care au fost votate. Noi am organizat un protest autorizat sâmbăta trecută pe străzile din Bucureşti.
  • Astăzi a avut loc un alt protest autorizat în faţa Parlamentului, pe partea de la Izvor. Cei care au luat autorizaţia sunt un alt partid unde preşedinte este Dumitru Coarnă, partidul ARCA, protest la care noi am participat”.
  • „Au avut loc violenţe izolate şi cer tragerea la răspundere a celor care au comis violenţe, însă credem că s-a comis o tentativă de compromitere a AUR, pentru că încă de dimineaţă pe posturile de televiziune rulează ştiri şi imagini cu nişte gloanţe. Când auzi gloanţe în Parlament, te sperii.
  • Este o altă zi şi un alt prilej al celor de la putere de a rostogoli ştiri false despre AUR. Nu au existat gloanţe, cel mult elemente de gloanţe şi vrem să explicăm aceste lucruri.
  • Nu a vrut nimeni să ia cu asalt Parlamentul, nu s-au forţat uşile din Parlament şi în niciun caz nicio substanţă explozibilă sau care să aducă spre armament nu a fost introdusă în Parlament”.

Ultimele știri

6.800 de posturi deblocate în spitale. Guvernul deschide calea celei mai mari angajări din Sănătate. Unde sunt posturile disponibile

Peste 6.800 de posturi au fost deblocate în sănătate, 6.452 direct în spitale. Concursurile pentru medici, asistenți și personal auxiliar sunt în plină desfășurare.

Elena Udrea propune un premier surpriză. Pe cine vede în fruntea Guvernului

Elena Udrea îl propune pe Alin Tișe drept premier și critică poziția lui Nicușor Dan față de AUR, după eșecul Mureșan în Parlament.

Apa de la robinet din Slobozia, declarată potabilă, dar localnicii refuză să o bea: „Un pic mai închisă, mai spre ruginiu”

Deși declarată potabilă, apa din Slobozia are culoare maronie de o lună și jumătate. Localnicii refuză să o consume.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine