Jalonul pentru pensii din PNRR ar trebui închis luni, după „ambiția” ministrului Muncii, marius Budăi. El a declarat în weekend că le va prezenta liderilor coaliției sumarul discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene despre pensii.
Referindu-se la pensiile speciale, Budăi a spus că mai sunt câteva aspecte tehnice sesizate de Comisie, dar crede că va îndeplini și acest jalon.
„Până luni am ambiţia să prezint liderilor coaliţiei tot ceea ce am discutat cu Comisia Europeană şi să închid acest jalon. Nu vreau să mă înec acum la mal, lucrăm în aceste zile, vom prezenta materialul ca atare decidenţilor din coaliţie”, a declarat Marius Budăi, citat de B1Tv.
El a mai spus că în discuțiile purtate la Bruxelles nu a fost solicitată introducerea unui alt indicator în locul plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii: „Noi am stat şi am discutat acolo despre reforme sănătoase”.
Cât despre reforma pensiilor speciale, asemenea lui Marcel Ciolacu, șeful său pe linie de partid, Budăi a invocat posibilitatea asumării răspunderii drept ultimă soluție: „Ceea ce a spus preşedintele PSD a fost că, dacă cu amendamentele ajunse în Parlament şi cu legea adoptată în Parlament, Comisia Europeană va considera în continuare că jalonul este neîndeplinit, atunci aşa este normal, să nu pierdem bani din PNRR şi ultima soluţie, soluţia la îndemână, în calitate de prim-ministru, este asumarea răspunderii”.
Marius Budăi a mai precizat că Bruxellesul a apreciat legea pensiilor speciale în forma adoptată de Senat ca fiind „pe direcţia bună”, dar „mai sunt anumite aspecte tehnice sesizate de Comisie pe care acum le aşternem pe hârtie şi cred că vom îndeplini jalonul”.