luni, octombrie 5, 2026
17.8 C
București

Mihai Tudose, acuzat de hărțuire de o fostă asistentă. Europarlamentarul se apără: „E o poveste plină de frustrări”

Europarlamentarul Mihai Tudose este acuzat de o fostă asistentă de hărțuire și abuz de putere. Tudose se apără, susținând că „e o poveste plină de frustrări” și că el a dat-o afară pe asistentă.

Povestea Florinei, fosta sa asistentă, a fost publicată, sâmbătă, de Europa Liberă. Florina, un nume fictiv pentru a proteja femeia, detaliază două luni în care șeful său a încercat să o acapareze, recurgând apoi la abuzuri verbale și psihice.

Într-un final, femeia a plecat din serviciul europarlamentarului, fiind apoi ajutată de către departamentul HR al Parlamentului European să găsească un motiv pentru care deputatul să o concedieze. Dacă și-ar fi dat demisia, nu ar fi avut dreptul la plată compensatorie.

G4media a aflat că europarlamentarul în cauză este Mihai Tudose. Într-un răspuns pentru Europa Liberă, eurodeputatul se apără susținând că afirmațiile fostei sale asistente pentru Europa Liberă sunt minciuni.

„Nu ea a plecat, ci eu am dat-o afară”, răspunde europarlamentarul. El o acuză că făcea lucruri neregulamentare cu dreptul său de semnătură, printre care că ar fi umflat cheltuieli sau desfășurat activități ilegale de lobby.

„E o fărâmă de adevăr și de aici ies minciuni. E o poveste plină de frustrări și ce și-o fi imaginat ea că e bine să se întâmple”, spune Tudose.

„Nu toată lumea care pare victimă, e victimă. Poate să fie și agresorul. Pentru ea, e o poveste interesantă despre de ce nu mai lucrează la Parlamentul European”, consideră europarlamentarul.

Mihai Tudose a fost ales europarlamentar pe listele Pro România. El s-a reîntors apoi în PSD.

Ultimele știri

Polonia și România refuză să mai transporte cereale ucrainene. S-a atins limita maximă de capacitate

Polonia și România spun că nu mai pot prelua cereale ucrainene suplimentare, în ciuda apelurilor Kievului pentru extinderea rutelor alternative.

Diana Șoșoacă anunță un complot de asasinare a lui Călin Georgescu. „C.G. – 89% de a-și pierde viața”

Diana Șoșoacă susține, fără dovezi, că Georgescu ar fi ținta unui plan de asasinare în detenție.

Florin Cîțu acuză BNR că „acomodează” inflația. Fostul premier spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro

Florin Cîțu acuză BNR că acomodează inflația prin inacțiune și spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine