duminică, august 23, 2026
27.5 C
București

Elev luat cu ambulanța de la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat în timpul probei de Matematică

Un elev care susținea proba la Matematică la Evaluarea Națională a fost dus de urgență la spital în timpul examenului, la Timișoara.

Un elev care participa la proba la Matematică a Evaluării Naționale a fost dus de urgență la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timișoara, după ce a pus capul pe bancă și nu a mai reacționat. Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială Maşloc din județul Timiș.

Potrivit informațiilor, elevul provine din Centrul organizat la Școala Gimnazială Maşloc și în timpul probei de matematică a aplecat capul pe masă și nu a reacționat la insistențele asistenților. Președintele comisiei de examen a încercat să comunice cu elevul, însă acesta nu a dat niciun semn că ar fi conștient și că ar putea reacționa. De urgență, a fost solicitat serviciul de ambulanță prin numărul de urgență 112, iar elevul a fost transportat la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timișoara, transmite B1TV.

Șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu, a precizat că nu s-a solicitat subiect de rezervă în cazul acestui elev. Decizia de a nu solicita un subiect de rezervă a aparținut părinților sau reprezentanților legali ai minorului, iar evaluarea elevului a fost făcută pe baza răspunsurilor pe care le-a oferit până în momentul incidentului.

Ultimele știri

România alocă miliarde pentru stadioane, ignorând economia afectată. „Găuri negre” care nu aduc beneficii economice

România investește masiv în infrastructura sportivă, deși economia se...

Zelenski avertizează asupra riscului alegerilor în război. Fostul ministru Fedorov cere scrutin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează asupra pericolului organizării alegerilor...

Eugen Tomac cere condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Inițiativă la nivel european.

Eugen Tomac, europarlamentar PMP/PPE, solicită Parlamentului României să condamne...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine