duminică, septembrie 27, 2026
16.7 C
București

Marius Pașcan, vicepreședinte PMP: Guvernul își pierde credibilitatea prin eșecul negocierilor privind deficitul și lipsa reformelor. „S-au dus trei miniștrii ai Guvernului României la Bruxelles și i-au primit acolo niște funcționari că asta e credibilitatea lor”

Marius Pașcan, vicepreședinte PMP, a criticat eșecul negocierilor Guvernului cu reprezentanții Comisiei Europene privind deficitul bugetar și a subliniat că Executivul și-a pierdut credibilitatea prin incapacitatea de a implementa reforme și de a face tăieri de cheltuieli.

Pașcan a menționat că Guvernul nu a reușit să facă reforme esențiale, să reducă cheltuielile cu clientela politică sau să aducă transparență în sistemul administrativ. De asemenea, el a criticat întâmpinarea miniștrilor români la Bruxelles, subliniind că aceștia au fost primiți de funcționari, ceea ce arată o lipsă de credibilitate.

„Te duci tu cu bocceluța să pari un om de rând în egalul celor negăjiți, a celor pe care îi reprezinți și tu de fapt îți bați joc prin politica pe care o promovează ai tăi, PSD-ul, iată primarii, cu toate încrengăturile lor, toți reprezentanții ăștia ai statului îmbuibați și când nu a făcut nicio reformă.

Nu a tăiat nimic de la clientela politică, din privilegiile, din beneficiile, din tot acest dezastru pe care îl păstoresc, nu au tăiat nimic de la ei, nimic de la aparatul de partid, nici de la clientelă, nici de la cei suspuși, nici de la secretarii de stat, nici măcar nu au fost în stare să reducă acele cheltuieli cu bunuri și servicii după Ordonanța pe care au dat-o.

Nu au făcut în esență nimic. Și tu te dai om de rând, om simplu, pozezi ipocrit, absolut grețos. E sinistru ce se întâmplă și vedeți vocea pensionarilor, acestor oameni care nu mai pot trăi azi mâine. Au explodat prețurile la medicamente, nu mai vorbesc de bunuri alimentare. Spectacolul acesta public salvează guvernarea” a declarat joi seară Marius Pașcan, într-o emisiune B1TV.

„S-au dus trei miniștrii ai Guvernului României la Bruxelles și i-au primit acolo niște funcționari că asta e credibilitatea lor. Ăia sunt un fel de contabili pe care nu îi interesează decât să le demonstrezi cifric exact cum reduci acest deficit, de unde aduci bani, cum ai făcut reformele. I-au primit niște contabili pe ditamai miniștri care nu au aceste date”, a insistat el.

Ultimele știri

Kelemen Hunor nu e de acord cu uniformele obligatorii în școli. UDMR va vota împotriva proiectului

Kelemen Hunor se opune legii uniformelor obligatorii și cere parlamentarilor UDMR să voteze împotrivă în Camera Deputaților.

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimul an. Finanțele resping ofertele băncilor considerate prea scumpe

Randamentele cerute de investitori pentru datoria României au atins maximul ultimului an, iar leul a coborât la un nou minim istoric față de euro.

Drona rusească doborâtă în Suceava avea explozibil. Miruță spune că nu a fost doar noroc

Radu Miruță spune că drona rusească prăbușită în Suceava avea încărcătură explozivă și explică de ce nu a fost doborâtă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine