Vești proaste pentru pensionari! Liderii PNL susțin că nu sunt bani pentru creșterile promise de la 1 ianuarie

Vești proaste pentru milioane de români! Liderii PNL susțin că, în acest moment, la buget nu există bani nici pentru majorările promise de la 1 ianuarie, nici pentru cele de la 1 septembrie.

Surse politice au declarat pentru Antena 3 CNN că, în ședința de astăzi a Partidului Național Liberal, liderii au discutat despre faptul că, la buget, nu există bani pentru majorările promise.

Mai exact, potrivit surselor citate, Nicolae Ciucă ar fi afirmat faptul că majorările nu vor putea fi susținute la acest moment, deoarece nu există bani.

Ar fi vorba despre cele 55 de miliarde de lei pentru creșterile prognozate începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Liberalii mai susțin că social democrații ar trebui să vină în acest moment cu un impact bugetar privind majorările pensiilor de la 1 ianuarie, ținând cont de promisiunile potrivit cărora anul următor vor exista două creșteri de pensii. Una de la 1 ianuarie, cealaltă la 1 septembrie, imediat după recalculare.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Primarii PSD nu-l mai vor pe Grindeanu: “Suntem la 13% în sondaje”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că la...

Ce a răspuns Nicușor Dan când a fost întrebat dacă a dat vreodată șpagă

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat, miercuri, dacă a...

Cadrele didactice amenință cu greva în noul an școlar. Profesorii vor pierde sute de lei lunar din cauza măsurilor de austeritate. Cum va boicota...

Reprezentanții sindicatelor din învățământ anunță proteste masive și posibila...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine