Noua lege a pensiilor a fost adoptată marți de Senat, cu 85 de voturi „pentru”, 6 „împotrivă” și 19 „abțineri”. Proiectul va fi supus dezbaterii și votului la Camera Deputaților, forul decizional.
Proiectul de lege a fost propus de Guvernul Ciolacu, după o ședință tensionată în care ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, susținut de PNL, a refuzat inițial să avizeze proiectul invocând lipsa unei surse de finanțare pentru majorările de pensii prevăzute. În cele din urmă, Ministerul a emis un aviz cu observații, menționând că sunt necesare măsuri fiscale suplimentare, adică noi creșteri de taxe, pentru a obține fondurile suplimentare în buget.
După o ședință tensionată și în coaliție, liberalii au acceptat în cele din urmă să susțină legea în Parlament.
Din partea Opoziției, USR a declarat că nu va vota legea și a atras constant atenția că aceasta nu prevede o sursă de finanțare, că fondurile nu există deoarece PSD și PNL cheltuie bugetul țării pe clientele de partid, și că este umilitor ca Puterea să încerce să folosească pensionarii ca o masă de manevră politică. Majorarea semnificativă a pensiilor prevăzută în această lege ar urma să intre în vigoare la 1 septembrie, cu două luni înainte de alegerile parlamentare.
Potrivit Economedia, senatorii PSD, PNL și unii de la UDMR au votat „pentru”, în timp ce 6 voturi „împotrivă” au venit din partea AUR, iar 19 senatori USR s-au abținut, transmite B1TV.
Marius Stanciu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat că impactul bugetar al legii este de 25 de miliarde de lei, dintre care 15 miliarde de lei sunt necesare pentru indexarea punctului de pensie cu 13,8%, iar 10 miliarde de lei pentru recalcularea pe baza noii legi.
Anca Dragu (USR), fost ministru al Finanțelor, a solicitat coaliției de guvernare să explice de unde vor veni banii pentru majorările de pensii: „Am cerut să prezentați strategia fiscal-bugetară pe termen mediu în care să vedem sursele de finanțare, este o cerință elementară. (…) Vrem să ne asigurăm că ceea ce este scris în lege poate fi aplicat. (…) Nu avem sursa de finanțare pentru această lege. Există temeri că această lege va implica creșteri semnificative de taxe și impozite”.
Este de menționat că în timpul dezbaterilor de astăzi din Senat au lipsit Simona Bucura Oprescu, ministrul PSD al Muncii, și Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.
De partea Opoziției, reprezentanții USR au susținut că nu votează legea și a atras atenția constant că aceasta nu prevede sursă de finanțare, că banii nu există pentru că PSD și PNL toacă bugetul țării pe clientela de partid, și că e umilitor ca Puterea să încerce să folosească pensionarii ca masă ne manevră. Majorarea consistentă de pensii prevăzută în această lege ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie, fix cu două luni înainte de alegerile parlamentare.