sâmbătă, octombrie 10, 2026
20.2 C
București

Site-urile de referate și lucrări ar putea fi închise de poliție. Reacția unui reprezentant al părinților

Site-urile care oferă referate, proiecte și lucrări științifice destinate elevilor și studenților ar putea fi închise la cererea poliției, iar reprezentanții părinților consideră că autoritățile ar face o mare greșeală. Sunt doar resurse de documentare, la fel ca orice altă bibliotecă, consideră Iulian Cristache, reprezentant al părinților.

Autoritățile au anunțat că vor închide site-urile care oferă proiecte, referate și alte lucrări științifice destinate elevilor și studenților. Legea 427 din 2023 permite autorităților să închidă astfel de site-uri, iar sancțiunile pentru vânzare și cumpărare pot ajunge până la 200.000 de lei. Această măsură are ca scop combaterea practicilor de plagiat și achiziționarea de lucrări academice.

Iulian Cristache, reprezentant al Federației Asociațiilor de părinți, a explicat că sunt două laturi ale problemei care trebuie luate în considerare, transmite B1TV.

„Dacă vorbim de licențe, lucrări de masterat sau doctorat, categoric nu putem permite procurarea acestora de pe internet. Pe de altă parte, există și site-uri care oferă chiar pentru o plată uneori modică, să nu spun gratuit, referate utile pentru elevii de gimnaziu sau liceu. Aici vorbim de cu totul altă chestiune. Vorbim de o sursă de documentare. Este ca și când ai merge la bibliotecă. Trăim într-o eră digitală, trebuie să profităm. Sigur, profesorii trebuie să evalueze aceste referate oral ca să vadă dacă elevii au înțeles ceva și nu au căutat pe internet și au dat un simplu «print». Trebuie să verifice dacă elevii au înțeles ceva de acolo. Repet, sunt o simplă sursă de documentare precum biblioteca”, a spus Iulian Cristache.

Ultimele știri

Percheziții informatice masive la Călin Georgescu. Anchetatorii au ridicat 27 de telefoane și 63 de computere

DIICOT a ridicat 27 de telefoane și 63 de computere de la Călin Georgescu și a pus sechestru pe conturi cu peste 100.000 de euro.

Victor Ponta îi cere lui Ilie Bolojan să voteze Guvernul Luca Niculescu și dinamitează USR

Victor Ponta îi cere lui Ilie Bolojan să voteze Guvernul Niculescu și acuză USR că blochează țara prin conflicte permanente.

UE se împrumută tot mai scump. Doar dobânzile pentru NextGenerationEU ar putea ajunge la 93 de miliarde de euro

Curtea Europeană de Conturi avertizează că datoria UE poate ajunge la 1.000 de miliarde de euro, iar dobânzile NGEU la 93 de miliarde.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine