Elon Musk, vizionarul fondator al SpaceX și CEO-ul Twitter, a aruncat recent o privire îndrăzneață asupra viitorului inteligenței artificială. Sugestia sa că IA va depăși inteligența umană individuală în 2025 și colectivă în 2029 i-a plasat din nou în centrul discuțiilor publice.
Aceste afirmații au fost făcute în contextul unui episod din podcastul lui Joe Rogan, „Joe Rogan Experience”, care a avut ca invitat pe futuristul Ray Kurzweil. Cei doi au explorat evoluția și proiecția IA, Kurzweil sugerând că IA la nivel uman va fi o realitate până în 2029, o predicție pe care Musk a extins-o, anticipând că IA va eclipsa capacitatea intelectuală globală a umanității, transmite PsNews.
„Inteligenta artificiala va fi probabil mai inteligenta decat orice om anul viitor. Pana in 2029, AI va fi probabil mai inteligenta decat toti oamenii la un loc”, a scris Elon Musk pe X.
„Vom avea pentru prima data ceva care este mai inteligent decat cel mai inteligent om… va veni un moment in care nu va mai fi nevoie de niciun loc de munca. Poti avea un loc de munca doar daca ai vrea sa ai un loc de munca pentru satisfactie personala. Dar inteligenta artificiala va fi capabila sa faca totul” (..)
„Ritmul IA este de departe mai rapid decat orice alta tehnologie pe care am vazut-o in istorie. Si pare sa creasca in capacitate de cel putin cinci ori, poate de zece ori, pe an… iar guvernul nu este obisnuit sa se miste cu aceasta viteza”, a spus Musk.
Musk, cunoscut pentru previziunile sale provocatoare privind IA și tehnologia, a prefigurat un viitor în care inteligența artificială nu numai că va egala, dar va depăși clar performanța umană, revoluționând complet conceptul de muncă și eficiență. Acesta a argumentat că ritmul de dezvoltare a IA eclipsează orice alt avans tehnologic cunoscut, oferind o viziune despre un viitor în care ființele umane nu ar mai fi nevoite să lucreze din necesitate, ci din dorința de autosatisfacție.
Discutând despre Inteligența Generală Artificială (AGI), Musk și Kurzweil disting între IA actuală, precum modelele de limbaj sau chatbots, și o AGI autentică, capabilă de conversații și raționament la nivel uman, dar fără limitările biologice umane precum necesitatea de a mânca sau de a dormi. Această perspectivă asupra AGI ca fiind potențial „cea mai puternică tehnologie inventată vreodată de omenire” răspândește atât optimism, cât și precauție în rândul experților și publicului larg. Unii, precum Sam Alman de la OpenAI, văd în AGI o promisiune a progresului și accesului egal la resurse intelectuale de înaltă calitate, în timp ce alții percep riscuri semnificative asociate cu această evoluție rapidă.