Gabriela Firea explică de ce nu a candidat independent la Primăria București

Gabriela Firea a declarat miercuri după ce Cătălin Cîrstoiu a fost anunțat oficial candidat comun al PSD-PNL pentru Primăria București că nu candidează independent pentr această funcție pentru că „e om de echipă” și a susținut mereu asta.

„Socotelile nu le poți încheia cu Bucureștiul câtă vreme de mulți ani mi-am exprimat dorința de a contribui și eu alături de alți colegi la ceva mai bine pentru bucureșteni. Ideile pregătite de mine le voi transmite echipei tehnice, în măsura în care vor fi preluate, nu mai e problema mea, probabil că parțial vor fi preluate, parțial cele ale lui Buduja, și se va închega un program de guvernare locală. Pot să lupt pentru București și sub alte forme, am făcut-o și în Parlament, cu susținera unor legi, și ca ministru. E cam devreme să spun ce voi face peste 4 ani. Dacă aș fi candidat independent contraziceam tot ce am afirmat mulți ani înainte, inclusiv în presă, că sunt om de echipă. În presă am lucrat în echipă, la catedră am lucrat în echipă”, a declarat ea.

Ultimele știri

Victor Ponta face o dezvăluire neașteptată. Spune că Ilie Bolojan l-a chemat la Cotroceni să-l convingă să-l susțină pe Crin Antonescu

Victor Ponta spune că Ilie Bolojan l-a chemat la Cotroceni pentru a-i cere să-l susțină pe Crin Antonescu la prezidențiale.

Hubert Thuma cere alegeri interne în PNL. Primarii din Ilfov au votat în unanimitate pentru schimbare. „Nu a fost o ședință de bifat”

Hubert Thuma anunță că primarii PNL din Ilfov au votat în unanimitate pentru alegeri interne, în contextul tensiunilor cu Ilie Bolojan.

Senator AUR îl ironizează pe primarul Slatinei. Mario De Mezzo respinge acuzația că ar vrea să treacă la AUR

Senatorul AUR Ciprian Iacob l-a ironizat pe primarul Slatinei, spunând că „zgârie la ușa AUR”. Mario De Mezzo a respins acuzația.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine