Cum se poate explica interesul uriaș al americanilor: Ucraina stă pe o „mină de aur” și „nu putem priva SUA de accesul la minerale critice în valoare de 10 până la 12 trilioane de dolari”, spune senatorul american Lindsey Graham

Senatorul american Lindsey Graham a avertizat că Statele Unite “nu își pot permite” să permită Rusiei să obțină victoria în conflictul din Ucraina, deoarece acest lucru ar însemna pierderea accesului direct la vastele resurse minerale ale țării.

Într-un interviu acordat emisiunii “Face the Nation” de la CBS duminică, Graham a sugerat că “Ei (ucrainenii) stau pe un zăcământ de 10 până la 12 trilioane de dolari de minerale critice în Ucraina. Ar putea fi cea mai bogată țară din toată Europa”, transmite B1TV.

Senatorul republican, unul dintre cei mai vocali susținători ai Ucrainei în Congresul SUA, își exprimă îngrijorarea că o eventuală victorie a Rusiei ar însemna că “această “mină de aur” ar ajunge la dispoziția lui Putin, care ar împărți-o cu China”, perspectivă pe care o califică drept “ridicolă”.

În schimb, Graham pledează pentru un sprijin deplin acordat Kievului: “Dacă ajutăm Ucraina acum, ei pot deveni cel mai bun partener de afaceri la care am visat vreodată și astfel 10-12 trilioane de dolari din active minerale critice ar putea fi folosite de Ucraina și Occident, nu de Putin și China”.

Pe lângă această argumentație economică și strategică, senatorul american cere Occidentului “să accelereze confiscarea a 300 de miliarde de dolari în active suverane rusești înghețate” și “reiterează cererile ca Rusia să fie desemnată “un stat sponsor al terorismului” conform legislației americane”, o sugestie care l-a plasat anterior pe lista de extremiști și teroriști a Moscovei.

Declarațiile lui Graham vin după ce premierul ungar Viktor Orban a acuzat recent Occidentul că dorește ca Kievul să câștige pentru a putea controla bogățiile Ucrainei.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Schimbări majore în conducerea companiilor de stat. Ce le-a promis Radu Miruță șefilor de companii cu contracte „beton”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că mulți directori...

Tăierile lui Bolojan, oficiale. Măsurile anunțate public de premier

Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, într-o conferință de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine