joi, iulie 2, 2026
30.3 C
București

Ministerul Educației vrea să combată abandonul școlar prin PNRR. Cine se califică

Ministerul Educației a anunțat lansarea unei noi runde de finanțare pentru combaterea abandonului școlar în România. Programul, intitulat “Schema de granturi PNRAS – Runda a II-a (seria a III-a)”, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vizează unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Obiectivele principale ale acestei inițiative sunt:

– Prevenirea și reducerea abandonului școlar la nivel gimnazial

– Îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la evaluarea națională de clasa a VIII-a

– Facilitarea tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior

“Apelul vizează unitățile de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii (PTȘ), eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS – Runda a II-a (seria a III-a), care pot aplica în nume propriu sau prin intermediul autorităților publice locale” au transmis reprezentanții Ministerului Educației, potrivit PsNews.

Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 105 milioane de euro, fără TVA. Depunerea cererilor de finanțare se va face exclusiv online, prin intermediul unei platforme web dedicate, în perioada 9-31 iulie 2024.

Ministerul a subliniat anumite criterii de eligibilitate: “Unitățile de învățământ care au primit finanțare în runda I și runda a II-a (seria I și seria II PNRAS) nu sunt eligibile pentru acest apel. De asemenea, unitățile de învățământ care au în ciclul gimnazial sub 50 de elevi și care nu au obținut finanțare în cadrul apelului PNRAS Școli Mici, dar se regăsesc în Anexa 17, sunt eligibile pentru prezentul apel.”

Ultimele știri

Rareș Bogdan, înlăturat din funcția de șef al delegației PPE. Cine preia conducerea

Rareș Bogdan a fost înlăturat din funcția de șef...

Poliția a descins la Primăria Timișoara: Angajații repuși în funcție de instanță nu sunt primiți la muncă

Tribunalul Timiș a suspendat concedierile de la Primăria Timișoara,...

PNL, nevoit să amâne procesul de validare la Tribunal. Documentele esențiale lipsesc și există o motivație

Procesul privind validarea hotărârilor Congresului Extraordinar al PNL a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine