Vladimir Kara-Murza, unul dintre politicienii ruşi de opoziţie eliberaţi în schimbul de prizonieri pe care regimul Putin l-a agreat cu Occidentul, a descris tortura psihologică la care a fost supus de-a lungul celor 11 luni de prizonierat în izolare totală, spunând că a crezut că va muri în celula din Siberia în care a fost ţinut. Disidentul rus a făcut declaraţiile într-un interviu acordat CNN.
Kara-Murza a vorbit, luni, pentru prima oară la televiziunea americană de când a fost eliberat din Rusia pe 1 august, în cel mai mare schimb de prizonieri între SUA şi Rusia de la finalul Războiului Rece.
Disidentul, care deţine şi cetăţenie britanică, a fost eliberat în acelaşi timp cu americanii Evan Gershkovich, Paul Whelan şi Alsu Kurmaşeva, toţi reuniţi cu familiile lor la baza Andrews din Maryland la începutul lunii.
„Acum mai puţin de două săptămâni încă mă aflam în izolare în celula mea dintr-o colonie de detenţie extrem de dură în Siberia. Eram sigur că viaţa mea se va termina în închisoare. Iar acum sunt aici cu voi într-un studio în New York, lângă soţia mea. Mă simt de parcă privesc un fel de film, e un film foarte bun, dar încă pare ireal”, a spus Kara-Murza la CNN.
De la uciderea în închisoare a disidentului Alexei Navalnîi, în februarie, Kara-Murza a devenit cel mai vizibil şi mai cunoscut politician de opoziţie din Rusia. Kara-Murza, asemeni tuturor opozanţilor lui Putin, a fost persecutat vreme de ani de zile.
Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare după ce a criticat războiul declanşat de Rusia în Ucraina. De atunci, a stat doi ani şi jumătate în închisoare, perioadă în care el a fost ţinut în izolare totală timp de 11 ani. A fost închis, de-a lungul timpului, în 13 penitenciare diferite, inclusiv în unele dintre cele mai notorii lagăre din Rusia. I s-a permis să vorbească o singură dată la telefon cu soţia sa, iar cu copiii de două ori.
Evgenia Kara-Murza, soţia disidentului, care a făcut eforturi uriaşe să obţină eliberarea lui, spune că se simtă uşurată că nu mai are „acea frică constantă că Vladimir poate fi ucis în orice moment”.
„Mii de oameni sunt afectaţi în acelaşi fel în care a fost afectată şi familia noastră. Aceasta este o victorie, dar e doar începutul.
Înţelegem că mai sunt peste o mie de prizonieri politici în Rusia, că sunt mii de ucraineni, de ostatici civili şi de război, fără să mai vorbim şi de copiii ucraineni răpiţi. Şi înţelegem şi că sunt peste 1000 de prizonieri politici în Belarusul vecin. Aşa că lupta noastră trebuie să continue”, a mai spus Evgenia Kara-Murza.