Marcel Ciolacu se duce la mânăstire înainte să-și anunțe candidatura la alegerile prezidențiale

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, va merge la Mânăstirea Văratec în minivacanța de Sfânta Maria, împreună cu mai mulți lideri ai partidului, înainte de a-și anunța candidatura la alegerile prezidențiale, la Congresul care va avea loc sâmbătă, la Romexpo. 

Congresul PSD va alege noua conducere a partidului, Marcel Ciolacu urmând să fie din nou validat în funcția de președinte, însă momentul așteptat de partid dar mai ales de competitorii politici va fi anunțul legat de alegerile prezidențiale din 24 noiembrie.

Ciolacu a evitat până acum să sună clar dacă va candida sau nu pentru Palatul Cotroceni, inclusiv unii dintre colegii săi de partid considerând că ezitările sale ar arăta că, de fapt, nu își dorește să candideze.

În weekend-ul trecut, însă, președintele PSD a purtat însă discuții, la telefon, cu șefii organizațiilor județene, pentru a se asigura că are spijinul lor pentru această candidatură, mai ales în condițiile în care Congresul, care va reuni la București câteva mii de social-democrați, trebuie să dea un semnal triumfalist pentru lansarea campaniei electorale pentru prezidențiale.

Social democrații s-au reunit, vinerea trecută, în ședința Consiliului Politic Național pentru a stabili detaliile organizatorice ale Congresului din 24 august, unde președintele va fi ales prin vot pe telefon, cu un cod QR. La CPN s-a discutat și despre candidatura la prezidențiale, iar un anunț al lui Marcel Ciolacu despre candidatură ar urma să fie făcut cel mai târziu pe 22 august, spune purtătorul de cuvânt al PSD.

Ultimele știri

Ioana Ciocan vrea titulatura de „ministră”. Ministrul Culturii a cerut un aviz de la Institutul de Lingvistică

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, vrea să folosească oficial forma feminină a funcției și a cerut un aviz Institutului de Lingvistică.

Tribunalul București respinge arestarea lui Georgescu. Judecătorii spun că nu există probe pentru noile acuzații

Tribunalul București a respins cererea DIICOT de prelungire a arestului lui Călin Georgescu, dispunând control judiciar.

Locul de muncă plătit cu 6.000 de euro pe lună pe care nu îl vrea nimeni. Este nevoie de 500.000 de oameni în Europa

Europa are nevoie de aproape 502.000 de șoferi de camion, deși salariile pot ajunge la 6.000 de euro pe lună.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine