joi, aprilie 2, 2026
8.2 C
București

Ministrul Munci, anunț cu privire la pensii

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dat asigurări joi că nicio pensie nu va scădea în urma deciziilor de recalculare, indiferent dacă în decizia primită valoarea pensiei apărea ca fiind mai mică. „Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

„Din decizia primită de la Casa de Pensii, toți pensionarii vor primi în septembrie și în lunile următoare o pensie cel puțin egală cu cea din august. Nimeni nu va primi mai puțin.

Mă adresez acum pensionarilor care în decizia primită de la Casa de Pensii au un cuantum mai mic în urma recalculării. Stimați pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august.

Scrie negru pe alb și pe deciziile de recalculare pe care le-ați primit sau urmează să le primiți: se menține cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată anterior recalculării de la 1 septembrie 2024, conform Art. 144 al. 6 din Legea nr. 360/2023. Nu va scădea niciun leu din pensia dumneavoastră.

Dar ca toate lucrurile să fie clare și lipsite de orice echivoc, veți primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea Ministerului Muncii și a Casei Naționale de Pensii Publice că pensia dumneavoastră nu scade. Cea mai bună confirmare pentru ceea ce spun va fi însuși cuponul de pensie aferent lunii septembrie”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Ultimele știri

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, cere ajutor european de stat pentru combustibili. Prețurile la orice pot crește cu peste 30%

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, solicită Comisiei Europene să...

Scumpiri iminente la legumele românești din cauza combustibilului. Roșiile de primăvară au ajuns de lux

Legumele românești ar putea deveni mai scumpe ca urmare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine