La următorul termen de judecată se va lua o decizie finală în dosarul lui Puiu Popoviciu. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție se vor pronunța, conform unor surse din cadrul ÎCCJ, în dosarul afaceristului. Judecătorii Andrei Claudiu Rus, Ilie Iulian Dragomir și Isabelle Tocan vor lua o decizie pe data de 13 noiembrie când este următorul termen de judecată.

Condamnarea omului de afaceri la 7 ani de închisoare a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti. Magistrații au consemnat că fapta nu există. Popoviciu a scăpat și de măsurile asigurătorii privind confiscarea terenului din Băneasa.

Omul de afaceri Gabriel Aurel Popoviciu a fost condamnat de Curtea Supremă pe 3 august 2017 la șapte ani de închisoare cu executare, pentru tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti (USAMV). El a fost dat în urmărire internațională, iar România a cerut extrădarea lui de la Londra.

Anul trecut însă, Curtea de Apel București a admis cererea de revizuire făcută de apărarea lui Popoviciu și a dispus rejudecarea dosarului. În urma acestei decizii, mandatul european de arestare emis pe numele lui Popoviciu a fost retras iar justiția londoneză a respins definitiv extrădarea omului de afaceri în România.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *