Adrian Câciu îi dă „nucleara” candidatului PNL la prezidențiale: „Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui”

Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene, a adus noi clarificări în legătură cu vila de protocol destinată președintelui Klaus Iohannis, subliniind că Nicolae Ciucă, fost ministru de Finanțe, ar trebui să își asume responsabilitatea pentru alocarea acestei reședințe.

Într-o intervenție la B1TV, Câciu a explicat că, deși a semnat Hotărârea de Guvern prin care vila din zona Aviatorilor trecea din domeniul privat al statului în cel public, documentul nu implica o alocare de fonduri.

Hotărârea de Guvern este semnată de ministrul de Finanțe pentru că e o trecere în domeniul public al statului (…) Nu înțeleg de ce domnul Ciucă fuge de asumare, de a spune pentru cine era acea reședință. Era pentru Iohannis, este evident”, a declarat Câciu, adăugând că explicațiile suplimentare privind fondurile alocate ulterior, de 9-14 milioane de euro, trebuie clarificate de către cei implicați.

Ministrul a criticat și atitudinea liderului PNL, Nicolae Ciucă, descriindu-l ca fiind sub influența președintelui Iohannis: „Ciucă face un joc care este mizerabil (…). De ce nu cere desecretizarea acestor cheltuieli? (…) Pentru că Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui. El a fost promovat în toate funcțiile publice de către Iohannis”.

Câciu a adăugat că discuțiile despre reședințe și cheltuieli legate de vila de protocol sunt inutile pentru public, dar a arătat și importanța transparenței și a asumării în aceste cazuri.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Se majorează taxa de drum. Noile tarife ale rovinietei

Guvernul pregătește majorarea rovinietei cu aproape 50%, în funcție...

Schimbări majore în conducerea companiilor de stat. Ce le-a promis Radu Miruță șefilor de companii cu contracte „beton”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că mulți directori...

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine