USR, exclus din discuțiile pentru programul de guvernare al noii coaliții PSD, PNL, UDMR și minorități. Se pregătește iar taxarea marilor averi
USR, exclus din discuțiile pentru programul de guvernare al noii coaliții PSD, PNL, UDMR și minorități. Se pregătește iar taxarea marilor averi

PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale au stabilit marți, în cadrul unei reuniuni la Palatul Victoriei, principiile programului viitorului guvern proeuropean. USR nu a fost invitat să participe la discuții, fiind exclus din alianța politică. Noul program se concentrează pe reducerea cheltuielilor publice, investiții masive și o serie de reforme fiscale și administrative.

Reforme și priorități ale coaliției: reducerea taxelor pe muncă și impozitarea progresivă

Printre măsurile esențiale incluse în program se numără reducerea taxelor și impozitelor pe muncă pentru salariile mici și familiile cu copii, păstrarea cotei unice și introducerea unei impozitări progresive pentru marile averi. În plus, programul promite investiții masive în infrastructură, educație și sănătate.

La 35 de ani de la Revoluție, trebuie să demonstrăm că democrația înseamnă mai mult decât promisiuni – înseamnă responsabilitate, echitate și măsuri concrete care să se reflecte în viața de zi cu zi a oamenilor”, se precizează în comunicatul comun al PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale, potrivit B1TV.

Măsuri cheie din programul de guvernare

1. Reforma administrației centrale

-Reducerea numărului de ministere la maximum 16 și a agențiilor cu 25%.

-Reducerea cu 50% a numărului de secretari de stat.

-Desființarea instituțiilor regionale din 1 martie 2025.

-Audit de eficiență pentru instituțiile publice.

2. Debirocratizare și digitalizare

-Digitalizarea completă a administrației și eliminarea cerinței de a solicita documente deja existente.

-Comasarea autorităților de reglementare din aceleași domenii.

-Simplificarea reglementărilor birocratice.

3. Reforme fiscale

-Reducerea poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale pentru salariile mici și familiile cu copii.

-Scutiri fiscale pentru studenții care muncesc și pensionarii reangajați.

-Consolidare fiscal-bugetară în 7 ani pentru reducerea deficitului sub 7% din PIB.

4. Investiții strategice

-155 miliarde de euro investiții în următorii cinci ani, dintre care:

-Finalizarea rețelei de autostrăzi (2000 km) și modernizarea infrastructurii feroviare (2700 km).

-Construirea a 13 spitale noi și modernizarea a 17 spitale existente.

-6 miliarde de euro pentru infrastructura educațională, inclusiv creșe, grădinițe și programe pentru prevenirea abandonului școlar.

5. Sprijin pentru familii și demografie

-Construirea a 100.000 de locuințe sociale.

-Credite avantajoase pentru familii tinere.

-Extinderea rețelei de creșe și programe de sprijin pentru familiile cu copii.

Reacția USR: „Nu am fost invitați la discuții”

Reprezentanții USR au criticat decizia de a fi excluși din negocieri, afirmând că au aflat despre întâlnire „pe surse”. Elena Lasconi, membră USR, s-a prezentat la Palatul Victoriei declarând: „Am văzut la televizor că au loc negocieri”.

Coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și minorități a subliniat însă că își asumă guvernarea fără contribuția USR, considerând că partidele pot forma o majoritate stabilă pentru implementarea programului propus.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *